SCM Craiova, deplasare nefericită, la Baia Mare

0
616

Echipa de handbal SCM Craiova a avut o deplasare nereuşită din toate punctele de vedere, pentru meciul din etapa a 19-a a Ligii Naţionale, cu Minaur Baia Mare. Deşi craiovencele şi-au păstrat forma care le-a adus victoria cu Buzăul şi au avut o evoluţie consistentă, pe terenul unei forţe a campionatului, au cedat în cele din urmă cu 28-26 (16-16). Pierderea mai importantă a fost cea a Cristinei Zamfir, care s-a accidentat grav, tocmai într-o perioadă în care nivelul său de joc era unul ridicat. Craiova este prejudiciată, în această parte secundă de sezon, de aportul unei alte jucătoare importante, Ana Maria Ţicu.

Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ – Andrei 5 goluri, Zamfir 4, Cârstea 4, Şelaru 4, Bak 4, Nica 2, Tudorică 1, Cace 1, Grigorie 1, Colac, Loken, Jipa.

Craiovencele au picat pe locul 10 în clasament, cu 26 de puncte, iar în etapa viitoare au parte de vizita campioanei, CSM Bucureşti. Până atunci, fetele lui Bogdan Burcea joacă pe teren propriu în turul 2 al Cupei României, tot cu Minaur Baia Mare.