Reţinuţi de poliţişti, pentru tâlhărie calificată

0
409
În seara zilei de 17 martie a.c., polițiștii Secției 15 Poliție Rurală Filiași au fost sesizați de un bărbat de 68 de ani, din comuna Brădești, cu privire la faptul că a fost agresat de  trei persoane. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, sub coordonarea unităţii de Parchet competente, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate de polițisti s-a constatat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, trei persoane cu vârste cuprinse între 17 și 58 de ani, toate din comuna Brădești, ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate, prin escaladarea gardului împrejmuitor. Aici, cele trei persoane l-ar fi agresat pe bărbatul de 68 de ani, sustrăgându-i două telefoane mobile și suma de 120 de lei. În urma probatoriului administrat, la data de 19 martie, cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.