Satelitul Ştiinţei, în derivă

0
495

Echipa a doua a Universităţii Craiova continuă sezonul dezamăgitor, fiind aproape de retrogradare

După două sezoane în care a atras atenţia, a prestat un joc estetic şi chiar s-a implicat în lupta la vârful ierarhiei, satelitul Universităţii Craiova face un campionat modest. Atât parcursul şi locul ocupat sunt dezamăgitoare, dar, ce contează main mult, niciun jucător nu se remarcă în mod deosebit, niciun component al lotului pregătit de Dragoş Bon nu face un salt calitativ, pentru a fi luat în calcul la prima echipă a Ştiinţei. Dacă în stagiunile precedente s-au impus jucători precum Burlacu, Screciu, Markovic, Borţa, Vlădoiu, dar şi alţii, în acest campionat remarcaţii lipsesc, la fel ca şi rezultatele pozitive. Această concluzie este cu atât mai tristă cu cât din sezonul viitor echipele din Liga I sunt obligate să folosească doi jucători under 21, iar Craiova trebuie să apeleze la transferuri pentru a fi competitivă la acest capitol. Nu se justifică bugetul de 500.000 de euro alocat anual centrului de copii şi juniori, care nu pare să propună jucători de calitate pentru prima echipă. De la reluarea sezonului, Craiova II a înregistrat două remize albe şi un eşec, scor 2-3, pe teren propriu, în derby-ul judeţean cu Filiaşiul. Zete şi Vulpe au punctat pentru gazde, cu largul concurs al portarului Munteanu, de la Filiaşi, în timp ce oaspeţii au marcat prin Ştefan, Lupu şi Stoenac. Formula în care evoluat Universitatea II: Cătălin Preduț – Alex Sîrbu, Cătălin Ion, Hrvoje Spahija, Alex Zete – Bogdan Țoiu, Andrei Dobre (89 Marius Albăstroiu) – Alex Vulpe, Radu Bîrzan (46 Ionuț Mitran), Alex Trașcă – Francesco Pascu (69 Luis Nițu). Paradoxal, dacă este să evidenţiem totuşi un component al lotului craiovean în aceste trei meciuri oficiale, acesta ar fi Alex Traşcă, un jucător de bandă în vârstă de 22 de ani, adus în iarna aceasta de la Atletic Bradu. După 18 etape, Universitatea II este pe locul 11, cu 19 puncte, la un singur punct de locurile care duc în campionatul judeţean. Vineri, de la ora 15, tot pe „Extensiv”, satelitul Ştiinţei întâlneşte echipa FC Pucioasa, ocupanta poziţiei a noua. Liderul seriei este în continuare Turris Turnu Măgurele, cu 43 de puncte, cu 6 mai multe decât formaţia de pe locul secund, Flacăra Horezu.