Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide în Norvegia

0
589

Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în Norvegia, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a lua masa printre peşti, relatează Reuters.

Restaurantul, denumit “Under”, care înseamnă şi “minune” în limba norvegiană, se prezintă sub forma unui tub mare de beton parţial scufundat în Marea Nordului, în sudul Norvegiei.

El a fost proiectat de firma de arhitectură norvegiană Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York.

Iniţial, intrarea în restaurantul Under dă senzaţia accesului într-o saună, cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară, însă coborârea pe scările ce măsoară opt metri lungime te conduce într-o zonă de luat masa cu o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră transparentă gigantică spre ocean.

Fondatorul Snoehetta, Traedal Thorsen, a declarat că această construcţie este concepută pentru a rezista la condiţii meteo extrem de vitrege şi a face faţă la ceea ce el a numit “valul secolului”.

O masă completă cu 18 feluri pe bază de ingrediente locale şi fructe de mare poate costa până la 3.700 de coroane (430 de dolari) de persoană, cu băuturile incluse.

Restaurantul se deschide miercuri pentru prietenii şi familia proprietarilor, iar primii clienţi vor putea savura delicioasele preparate oferite de bucătari la începutul lunii aprilie.

Există doar câtva restaurante subacvatice în întreaga lume, aflate în principal în destinaţii tropicale, precum Insulele Maldive din Oceanul Indian. (Agerpres)