SUA şi Coreea de Sud vor începe exerciţii militare ample la 1 aprilie

0
408

Statele Unite şi Coreea de Sud au convenit să desfăşoare exerciţii militare comune de amploare începând cu 1 aprilie, au anunţat astăzi Pentagonul şi Ministerul sud-coreean al Apărării, în contextul unor discuţii pentru o întrevedere între Donald Trump şi Kim Jong-Un. „Exerciţiile vor avea loc la o scară asemănătoare celei din anii precedenţi. Exerciţiile noastre combinate sunt orientate spre apărare şi nu există niciun motiv pentru ca regimul din Coreea de Nord să le considere drept o provocare”, a precizat locotenent colonelul Christopher Logan, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Exerciţiile SUA-Coreea de Sud vor fi încheiate la sfârşitul lunii mai. Pentagonul a mai precizat că armata nord-coreeană a fost notificată cu privire la programul exerciţiilor militare de către Comandamentul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Exerciţiile militare includ simulări pe calculator şi activităţi pe teren şi implică aproximativ 23.700 de militari americani şi 300.000 de militari sud-coreeni. Ministerul Apărării de la Seul a anunţat că este vorba despre manevrele anuale Key Resolve şi Foal Eagle, amânate pe fondul desfăşurării Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, Coreea de Sud (9-25 februarie), unde Coreea de Nord a trimis o delegaţie însemnată. La 10 martie, preşedintele american Donald Trump a precizat că tratativele cu nord-coreenii sunt în desfăşurare pentru a stabili data şi locul întâlnirii cu liderul de la Phenian, Kim Jong-Un. Preşedintele american a acceptat să îl întâlnească pe liderul nord-coreean până în luna mai, ca răspuns la invitaţia Phenianului. O delegaţie condusă de către doi înalţi oficiali sud-coreeni s-a aflat la Washington pentru a informa Statele Unite despre discuţiile cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un. Chung Eui-Yong, consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Coreei de Sud, a anunţat că liderul regimului de la Phenian şi-a exprimat disponibilitatea de a purta discuţii cu Statele Unite despre denuclearizare, “în cazul în care va fi garantată siguranţa regimului şi dacă ameninţările militare împotriva Coreei de Nord vor fi eliminate”. Totodată, Kim Jong-Un a sugerat că Phenianul nu va mai efectua teste nucleare sau balistice dacă vor fi iniţiate discuţii cu SUA.