Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România sărbătoreşte, în luna martie a fiecărui an, Zilele Asistenţei Sociale. Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) – Promovarea Sustenabilităţii Comunităţii şi a Mediului, evenimentele organizate urmăresc să evidenţieze progreselor realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi în care se manifestă grija pentru fiecare membru al ei.
Organizarea ZAS, la nivel local, revine sucursalei judeţene Dolj. Manifestările din acest an includ prezentarea unor scurte filme realizate de studenţii specializării Asistenţă socială a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova, având tema „Vreau să devin asistent social!”. Partenerul evenimentului este Universitatea din Craiova – Facultatea de Ştiinţe Sociale. Pe 29 martie 2017, între orele 14.00 şi 17.00, în foaierul Teatrului Naţional din Craiova va avea loc „Biblioteca vie pentru asistenţa socială”. „Cărţile” vor fi asistenţi sociali, iar cititorii, studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Parteneri sunt Universitatea din Craiova – Facultatea de Ştiinţe Sociale, Fundaţia Terre des Hommes, A.C.C.E.S Oltenia. Manifestarea mai include şi workshop-ul cu tema „Promovarea sustenabilităţii comunităţii şi mediului”, care va avea loc pe 31 martie, începând cu ora 14.00, în Amfiteatrul Drăgan (Sala 444) al Universităţii craiovene. Parteneri: Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova, Fundaţia Terre des Hommes, DGASPC Dolj, Asociaţia Vasiliada
Pentru mai multe informaţii despre Zilele Asistenţei Sociale în judeţul Dolj toţi cei interesaţi se pot adresa preşedintelui sucursalei, asistent social dr. Emilia-Maria Sorescu, e-mail emsorescu@gmail.com, telefon 0741.041.033.
„Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel local, naţional şi internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei”, a precizat Emilia-Maria Sorescu, preşedintele Sucursalei Dolj a C.N.A.S.