Robert Petre, scop îndeplinit la „satelit”

0
346

Trimis de Gigi Mulţescu să ajute echipa a doua a Universităţii, mijlocaşul de 20 de ani a rezolvat meciul cu CS Mioveni II prin execuţiile sale

petrePerformanţa primei echipe a Universităţii, de a intra în play-off, a alungat, paradoxal, fotbalul din Bănie, alb-albaştrii fiind nevoiţi să facă naveta permanent la Piteşti şi Severin. Craiovenilor le-au rămas astfel doar meciurile puştilor de la echipa a doua a Ştiinţei şi câteva sute s-au adunat în Parcul Romanescu pentru a urmări disputa „sateliţilor” Craiovei şi Mioveniului. Prima repriză a fost destul de modestă, cu o pleiadă de execuţii ratate, fără acţiuni cursive, cu intrări dure din partea oaspeţilor şi cu puţine ocazii de gol. Prima a fost ratată de Frăsineanu, care s-a speriat când a ajuns singur cu portarul advers şi a încercat să paseze, dar fără a-şi găsi un coechipier în careu. Nici gazonul de pe „Extensiv” nu s-a prezentat prea bine, contribuind la erorile jucătorilor. După ce a jucat o repriză ca fundaş stânga în debutul play-off-ului, la Giurgiu, Robert Petre a fost trimis să-şi ajute colegii de la echipa a doua, lipsiţi contra Mioveniului de trei titulari: căpitanul Burlacu, Buzan şi Constantin. Şi „Petrică” avea să rezolve de unul singur meciul de pe „Extensiv”, a cărei primă repriză a fost urmărită şi de Gigi Mulţescu şi staff-ul său. După câteva acţiuni în prima repriză prin care a încercat să-şi pună în valoare coechipierii, jucătorul de 20 de ani a luat meciul pe cont propriu şi a reuşit „dubla” în partea secundă. Un gol cu dreptul, din careu, după o frumoasă acţiune personală, şi altul cu stângul, din afara careului, i-au asigurat victoria echipei pregătite de Cornel Papură. Robert Petre n-a fost lăsat să facă tripla, fiindcă penalty-ul obţinut în prelungiri de Tătulea a fost trasformat de executantul obişnuit, Alex Popescu. Echipa a doua a Ştiinţei a început bine returul, cu 7 puncte în 3 meciuri şi un singur gol primit, şi acela din fază fixă, iar în runda viitoare va juca în deplasare cu FCM Alexandria.

Nuno Rocha, luat în colimator de spectatori

La meciul cu Mioveni II, Nuno Rocha a bifat a doua prezenţă pentru echipa a doua a Universităţii Craiova. După ce a intrat în repriza a doua a partidei cu FCSB II, atacantul din Insulele Capului Verde a fost introdus după pauză şi în jocul de pe „Extensiv”, el fiind inclus în grupul de jucători care poate evolua pentru „satelit”. Luat în colimator de spectatori, care i-au fluturat ironic câteva hârtii de 1 leu pentru a se dărui pentru victoria echipei secunde, Nuno Rocha nu s-a omorât cu firea, dar s-a implicat totuşi mai mult decât a catadicsit să o facă atunci când a fost introdus în finalul meciului cu Dinamo, la acel 2-1 din sezonul regulat. Golgheterul Universităţii din precedentele două sezoane a fost trimis în banda dreaptă şi, după câteva acţiuni ratate, a recuperat totuşi în terenul advers la faza penalty-ului din prelungiri.

Universitatea II Craiova – CS Mioveni II 3-0

Au marcat: Robert Petre (79, 89), Alex Popescu (90+3 – pen.)

Universitatea II Craiova: Vlad 7 – Vlădoiu 7 (89 Trocan), Hodea 7, Hreniuc 8, Borţa 7 – Enache 6, Ţoiu 6 (73 Chivu) 6 – Frăsineanu 5 (55 Nuno Rocha) 6, Bârzan 6 (62 Tătulea) 7, R. Petre 9 – Al. Popescu 7. Antrenor: Cornel Papură.

CS Mioveni II: Sima – Alexe, Boşneag, Burnea, Lazăr, Mierlea (83 Comănescu) – Traşcu, Maziliu, E. Neacşu (60 Mormolea) – Fulga, Ivan. Antrenor: Marius Stoica.