Fostul premier al guvernului italian, Silvio Berlusconi, condamnat pentru fraudă fiscală în procesul Mediaset a pierdut titlul de „Il Cavaliere” după ce s-a autoexclus din Asociaţia Cavalerilor Muncii. Condamnat la patru ani de închisoare, din care trei anulaţi sub titlul unei amnistii, şi doi ani de interdicţie a exercitării unui mandat public, marţi, Silvio Berlusconi s-a văzut privat, printr-o decizie irevocabilă a Curţii de Casaţie, de dreptul de a vota şi posibilitatea de a fi ales, după ce îşi manifestase dorinţa de a deveni europarlamentar. Potrivit Corriere della Sera această condamnare a determinat mai mulţi membri ai Cavalerilor Muncii să ceară expulzarea celebrului lor membru, magnatul media, Silvio Berlusconi, supranumit „Il Cavaliere”. Regulamentul acestei organizaţii prevede ca membrii săi să aibă o conduită civilă şi socială exemplară. Miercuri, aşa cum anunţă marele cotidian din Peninsulă, Silvio Berlusconi a înaintat o scrisoare de autosuspendare din Asociaţia Cavalerilor Muncii, Consiliul de Administraţie confirmând că a luat act. Federaţia Naţională a Cavalerilor Muncii regrupează toate persoanele decorate cu „Ordinul de merit al muncii” din Italia. Potrivit site-ului său, 2.747 au fost recompensate cu această distincţie începând din 1901 şi în momentul de faţă „526 de cavaleri trăiesc”. Şi probabil acum 525.