Dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti – BNR pune în circulaţie o monedă din argint

0
337

Banca Naţională a României a pus, de ieri, în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti, informează BNR. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de bucăţi. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 345 lei/bucată. Moneda are o valoare nominală de zece lei, formă rotundă, diametru de 37 mm, greutate de 31,103 g şi cant zimţat. Aversul prezintă valoarea nominală „10 LEI” suprapusă peste imaginea paşaportului actual; o reprezentare stilizată a ornamentelor din pagina de paşaport, în care sunt integrate stema şi numele ţării; în partea superioară, anul de emisiune „2012”. Reversul redă în prim plan portretul regelui Carol I suprapus peste imaginea paşaportului emis în timpul domniei sale şi inscripţiile „PRIMA LEGE MODERNA A PASAPOARTELOR” şi „CAROL I”; în plan secund, un fragment din textul „Legii asupra paşapoartelor”, anul emiterii acesteia „1912” şi inscripţia „100 ANI”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnătura guvernatorului Băncii Naţionale a României şi cea a casierului central. Monedele din argint dedicate Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.