Viaţa şi scadenţa ei…

Greu e dealul la suiş/ dar mai greu la scoborâş: versuri ale unui vechi, străvechi cântec popular ascultat cu mirarea fragilei intrări în ordinea lucrurilor încă prin primii ani ai unei copilăriei înscrise decis în vertijul vremii; naturaleţea mesajului lor îţi bântuie şi acum, la vârsta primei senectuţi, ceasurile de tihnă şi zbaterile cu somnul în târziul nopţii de februarie pe calea întoarcerii spre sătucul din sudul doljean unde a sosit pe lume cu mulţi ani în urmă.

Nu-i recomandabil – sugerează divinul Dante într-una din terzinele sale tâlcuitoare – să ne amintim în momente de restrişte de clipele minunate trăite cândva. Motivul e acela că suferinţa se potenţează până dincolo de suportabil: de parcă fericirea trăită într-un demult ţi-ar risipi suferinţa din prezent în toate cotloanele fiinţei, scoţând la suprafaţă tot ceea ce, în taină, ţi-ai dori să nu se afle.

Dacă, aşa cum se spune şi se crede, copilăria e şcoala unei etici a inocenţei şi senectutea una a înţelepciunii, ele pot părea malurile unui pârâu pe care vâltorile existenţei le apropie, deseori până în a le amesteca. Nu mai e atât de sigur acum, cu privirea întoarsă spre trecut, dacă despre înţelepciune poate fi vorba pe la hotarele din urmă ale destinului.

Memoria are toane şi nu puţine. Selectează potrivit unor legi secrete, cu un gust pernicios al selecţiei: un foc de coceni în vatra largă dintr-o bucătărie ce era, pe la începutul anilor cincizeci, unicul „salon” îngăduit unei familii sărace, soba făcută din argila roşie de pe Dealul Conchinţilor cu un motan cam somnoros, fălosul junc cu blana roşie şi cu pata albă în frunte ce i-a fost unul dintre primii prieteni de nădejde, ca şi câinele, Florea, alb şi semeţ, păzitor al întregii mahalalele şi care-avea, prin ani, să-l întâmpine la kilometri distanţă pe drumul prăfuit la revenirile de la şcoala comunală.

Şi trudele niciodată impuse dar asumate cu credinţa împărtăşirii întreţinerii casei pe măsura fiecăruia din amfitrionii ei: goana după lintiţa din orezării spre pregătirea hranei raţelor, hălăduirea, prin zăpada înaltă a sfârşitului de februarie, pe câmp în căutarea unei spinări de lemne menite a uşura trecerea săptămânilor friguroase, capra purtată, vara, la păscut prin mărăcinii sălbatici de pe Coasta numită „Dos”, cu peripeţiile unor prichindei prinşi în jocuri de-a fugitul de-acasă ce avea să pună pe jar părinţii porniţi, noaptea, în căutarea nechibzuiţilor „haiduci”, imaginea surorii celei mici uitate în postavă în curte gata să fie atacată de cei doi purceluşi scăpaţi din coteţ, „muma” intrând furtunoasă în odaie cu sticla de gaz pregătită pentru a obloji o răceală buimacă şi atâtea alte crâmpeie ivindu-se, timorate, din ungherele zgârcite ale unei zestre risipite prin cutele amintirii.

Şi lătratul sacadat, în reprize şi în tonalităţi accidentale, al câinilor însoţind somnul adânc, nevinovat în paturile tari cu saltele umplute cu paie şi în sunetul îmbietor al lemnelor în sobă, cu dimineţile înrourate aşteptând cu poftă lipiile de pâine de pe plită alături de tuciul cu laptele gata să dea în clocot în nerăbdarea prichindeilor de a ieşi la joacă…

Privirea înapoi şi-a pierdut orice undă de severitate. Te întorci prin timp ca în paginile unei cărţi jerpelite, cercetând întâmplări rămase într-o nedesluşire iritantă, cauţi repere sigure şi rămâi dezolat de puţinătatea lor încercuite într-un nimb fără noroc, de parcă instinctul s-a debarasat, fudul, de orice rest de luciditate.

Tot ce va fi fost raţional capătă, acum, forme ale unei buimăceli fără nume. Laşi deoparte şirul raţiunii şi te încredinţezi, nemântuit, dezordinii călătoriei ce s-ar fi dorit peregrinaj dar care nu rămâne decât o rătăcire prin evenimente ce-ţi par acum asemenea ciulinilor de pe câmpul unde-ai descoperit întâia oară hotarul dincolo de care lumea părea nesfârşită şi depăşea cu mult pe cea pe care o considerai a ta.

Şi actul acesta intrigant de uimitor, miraculos aproape, îl repeţi an de an, în această zi de februarie târziu, căruia parcă povara anilor îi dau tot mai mult forma unui neîndurător examen şi al unui temerar pariu, ca o aruncare de zar spre hăul existenţei pornite într-un scoborâş plin de insidii.