Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, ieri, Centrul de Cercetare ELI-NP, din cadrul Institutului de la Măgurele, el afirmând că este vorba despre un proiect extraordinar de ambiţios şi că abia aşteaptă să vină la inaugurare, în 2018.
Preşedintele Iohannis a fost primit de Nicolae Zamfir, Directorul General al Institutului şi director de proiect, care i-a prezentat şefului statului Acceleratorul Linear de Particule Tandem 9MV. Klaus Iohannis a văzut şi şantierul ELI-NP, de pe terasa clădirii principale a Institutului şi a avut o întâlnire cu conducerea Proiectului ELI-NP. Şeful statului a declarat, la finalul vizitei, că la Institutul de la Măgurele se pregăteşte ”cel mai mare proiect ştiinţific din regiune”. ”Este vorba de facilitatea cu laser de foarte mare putere, şi aplicaţii în fizică nucleară, un proiect extraordinar de ambiţios, care cu siguranţă va pune România foarte sus, pe harta ţărilor unde se face cercetare fundamentală. Acest lucru mi se pare extraordinar de important şi trebuie să recunosc că se îmbină foarte serios cu conceptul meu despre educaţie în România, care, poate vă amintiţi, după propunerea mea, va produce specialişti de foarte înaltă calificare, exact lucrul care se va întâmpla şi aici”, a declarat preşedintele Iohannis despre Proiectul ELI-NP, de la Măgurele.
El a menţionat că acest tip de proiect reprezintă un instrument pentru a aduce cercetători înapoi, şi a adăugat că sunt cercetători români care s-au întors în ţară, special pentru acest Centru de Cercetare ELI-NP. Proiectul, cu o valoare de aproape 300 milioane Euro fără TVA, a primit din partea Comisiei Europene aprobarea pentru finanţarea primei faze (180 milioane Euro) din fonduri structurale (POS CCE) şi s-a început implementarea pe platforma de fizică Măgurele (lângă Bucureşti). ELI-NP va fi finalizat şi va începe să opereze în 2018 pe baza unei scheme de ”acces deschis”. Acesta se va baza pe două echipamente mari de cercetare, un sistem laser care va genera două fascicule de 10PW şi un sistem de fascicul gama care va produce radiaţie gama puternic colimată, de mare intensitate şi cu energie reglabilă de până la 20MeV.
Datorită combinaţiei unice a acestor instrumente la nivel global, ELI-NP va putea să abordeze o gamă largă de subiecte de cercetare din domeniul fizicii fundamentale, fizicii nucleare şi astrofizicii precum şi cercetări care îşi vor găsi aplicabilitatea în ştiinţa materialelor, gestionarea materialelor nucleare şi ştiinţele vieţii. ELI-NP are potenţialul de a fi, timp îndelungat, în prim planul ştiinţei la nivel mondial, în mai multe domenii, de la fizica teoretică la biologie. Proiectul are o mare flexibilitate în acoperirea diverselor domenii interdisciplinare, ca o consecinţă a posibilităţii de a utiliza simultan în cadrul experimentelor mai multe tipuri de radiaţii, produse de echipamente care vor fi unice în momentul intrării în funcţiune.
Accesul la infrastructură va fi de tip “acces deschis” pentru organizaţii non-profit, cercetătorii fiind în măsură să prezinte propuneri pentru experimente, care vor fi apoi evaluate şi selectate de către o comisie internaţională. O parte din timpul de funcţionare va fi alocat firmelor private care vor plăti costurile de acces, aducând astfel o contribuţie la costurile de exploatare ale ELI-NP.