L-am revăzut pe fostul ministru de Externe, prim-vicepreşedinte al PDL, Teodor Baconschi, într-una din serile trecute, antrenat într-o discuţie elevată cu jurnalistul Emil Hurezeanu, la The Money Chanel. Împreună au trecut în revistă mai multe dosare arzătoare ale prezentului şi viitorului imediat. Şi referirile au vizat, in extenso, apropiatele alegeri prezidenţiale din Rusia şi schimbarea anunţată la vârful conducerii Partidului Comunist chinez. Prefaţată de vizita vicepreşedintelui Xi Jinping în SUA şi primirea acestuia la Casa Albă. Surpriză parţială. Un cu totul alt Teodor Baconschi: calm, reflexiv, atent la nuanţe, revenit subit la sobrietatea de diplomat, care ştie că „ceea ce citeşti nu e ceea ce vezi, ceea ce vezi nu e ceea ce auzi, iar ceea ce auzi nu e ceea ce se întâmplă”. Ori, Teodor Baconschi şi-a rupt „gâtul”, dacă ne putem exprima astfel, după postarea hazardată, pe blogul personal, a unor baliverne de care singur s-a simţit, ulterior, stânjenit. „(…) A început încleştarea de viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat, în sfârşit, arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. (…). Alegerea o va face, însă, România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă, încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”. Între omul politic Teodor Baconschi şi diplomatul cu acelaşi nume am descoperit nu o prăpastie, ci „măşti diferite”. Ca om politic, Teodor Baconschi s-a dovedit o eroare, aşa se spunea pe vremea lui Talleyrand şi Fouche. În acest joc coregrafic nici nu mai ştii care este adevăratul Teodor Baconschi. Oricum, a înţelege resorturile parteneriatului UE-China şi rolul de veritabil actor mondial al Rusiei, după ce, ca şef al diplomaţiei de la Bucureşti, nu ai reuşit nici o ispravă notabilă, nici în cazul vizelor Schengen, nici în reînnodarea unor relaţii tradiţionale cu Beijingul, după ce ştiai că, de-a lungul timpului, am fost „o slăbiciune” a liderilor chinezi, actualul preşedinte, Hu Jintao, fiind familiarizat cu limba română, e de neînţeles. Partitura lui Teodor Baconschi pe un portativ diplomatic sună agreabil, dar atât. Nu reverberează. Şi nici nu s-a ridicat la înălţimea unor predecesori în funcţie, care au sensibilizat, prin tact şi rafinament, marile cancelarii ale lumii. În beneficiul României. Două tendinţe contrare s-au resimţit în toată activitatea sa: politicianism versus profesionalism. Orice ar invoca, ne referim la circumstanţe, nici un proiect demarat de domnia sa n-a rămas în picioare. Sau de referinţă. Şi dacă ne referim la vizita delegaţiei guvernamentale din care a făcut parte, la Beijing, aceasta rămâne o mostră de aiureală, de la vestimentaţie la discurs, uimind, probabil, sobrii lideri chinezi, deloc familiarizaţi cu o asemenea nerespectare a protocolului.
