Doi migranţi ilegal, ascunşi sub o saltea, descoperiţi de poliţiştii de frontieră din Calafat

0
392

Un cetățean turc și un cetățean iranian au fost depistați de către poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat, ascunși în cabina unui ansamblu rutier, sub o saltea. Cei doi migranţi, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În ziua de 18.01.2022, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, legume din Turcia pentru o societate din Germania. În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în cabina mijlocului de transport, într-un spațiu creat prin decuparea saltelei, două persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că unul dintre aceștia este cetățean turc, în vârstă de 30 de ani, iar cel de-al doilea este cetățean iranian, în vârstă de 31 de ani. Aceștia au declarat polițiștilor faptul că  intenționau să ajungă în Germania și au plătit șoferului câte 2.000 de euro fiecare, pentru a le facilita trecerea ilegală a frontierei de stat. În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetățeni străini, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.