Chiar dacă se vorbeşte mult, fiindcă suntem, cel puţin aici la Dolj, inima Olteniei, o comunitate locvace, epică, lirică, dramatică, gata oricând să practice confesiunea, lamentaţia, memoralistica, bancul, încât conversaţia e un viciu, aducem rareori în discuţie o instituţie reper în spaţiul cultural al regiunii: Universitatea din Craiova. Cu peste 70 de ani vechime. Tradiţional centru universitar, citadelă a învăţământului superior. Şi sunt lucruri de spus, fie şi la o frugală socoteală. Adică emisia sonoră compactă n-are de mascat un vid de sens. 12 facultăţi, 1600 de angajaţi, 18.642 studenţi (1886 în plus faţă de 2016), prezenţa în clasamentele internaţionale (SC Imago, Urap, QS World, Web, University Ranking 2020, Emerging Europe and Central Asia), extensie notabilă în colaborarea cu mediul socio-economic şi o pliere covârşitoare a cursurilor şi activităţilor practice la cerinţele moderne ale forţei de muncă şi multe altele. Edificatoare în acest sens este excelenta colaborare cu emblematica „QFORT”, firmă –fanion- de acum cunoscută în lume. Nu ar fi înţelept dacă nu s-ar ţine seama de tendinţele economiei actuale. În peisajul creat de aplicarea Declaraţiei de la Bologna (1999) s-au acumuluat numeroase şi importante obiecţii la adresa direcţiei actuale a politicii universitare europene. Deşi Declaraţia de la Bologna rămâne un document care a deschis o reorganizare înauntrul unei culturi universitare care, cel puţin prin Magna Charta Universitatum (1988), îşi reazămă valorile universităţii europene dintotdeauna. O certitudine care se reazămă pe date concrete este aceea că Universitate din Craiova se află în plin proces de revigorare a propriei imagini. De altfel bănuim că acesta este şi sloganul alegerilor pentru noul Senat al Universităţii (63 cadre didactice şi 21 studenţi), apoi a preşedintelui acestui for, şi bineînţeles al viitorului rector, prorectori şi a celorlalte funcţii de conducere, proces care se va derula în zilele următoare. Ca o estimare, viitorul rector va fi tot prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, prin reconfirmare în mandat, răsplătind astfel un bun management şi o eficientă conducere operativă a treburilor Universităţii din Craiova. Se resimte în viaţa acestei citadele a învăţământului superior din Oltenia un suflu nou, conferit pe de-o parte de profesionalismul cadrelor universitare, pe de altă parte de sobrietatea Senatului universitar, care prin deciziile luate a căutat în permanenţă o aliniere la standardele marilor universităţi europene. Prin supleţea instituţională probată, evident că îl putem adăuga –obligatoriu- şi pe prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii. Neîndoielnic, alegerile în discuţie sunt o chestiune de autonomie universitară, orice ingerinţă din afară fiind nu atât inoperantă, cât imposibilă. De altfel şi febrilitatea de circumstanţă nu depăşeşte hotarele mediului academic. Prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, rectorul în mandat al Universităţii din Craiova, nu credea la preluarea mandatului în 2016, că va putea stabili, chiar în temeiul strategiei proprii avută în vedere, o atât de fertilă colaborare cu agenţii economici, pentru asigurarea „câmpului de practică” în cazul studenţilor facultăţii tehnice, devenite tot mai ispititoare. De altfel, veniturile din cercetare au crescut de la 19.635.352 euro la 65.489.666 euro, o creştere cu 45.854.312 euro. Cea mai mare izbândă a mandatului său este însă alta: reducerea liniilor de credit deschise de la 9.154.595 lei (la 31 decembrie 2015) la numai 586.030 lei (la 31 decembrie 2019). Sunt şi alţi indicatori instituţionali relevanţi pe care nu îi mai detaliem. Ajunge să spunem doar că fondul lunar de salari este de 13.487.455 lei. Universitatea din Craiova este nu numai matură, cât şi una deplin racordată, prin potenţialul creativ, la modernitate, aptă să facă faţă, prin forţa intelectuală, provocărilor şi aşteptărilor pe care societatea le are de la o instituţie academică. Se poate vorbi de un învăţământ superior performant? De bună seamă, da. Multe facultăţi au palmarese excelente, din toate punctele de vedere. Sunt, fireşte, şi rămâneri „în urmă”, adică şi neîmpliniri pe măsura aşteptărilor, dar „corecţiile” nu vor mai întârzia, multă vreme. Eşalonul de avangardă a intelectualilor Olteniei, îşi poate asuma cu sobrietate înzestrările şi limitele, şi pentru a nu rămâne „sub” vremi, la discreţia împrejurărilor şi a propriilor ei fantome, deşi o parte a populaţiei autohtone e mai curând plictisită de intelectuali, care au competenţa singurătăţii, alegerile din această săptămână au rostul şi miza lor. Poate un plus de prezenţă în spaţiul public al Cetăţii, ar fi de dorit, dar discuţia pe acest deziderat, comportă destule capcane.
