La sfârşitul săptămânii trecute, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 74 de fapte ilegale, 34 dintre acestea fiind infracţiuni, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi de străini. Cele mai multe fapte de natură legală descoperite au vizat atingerea unor drepturi de proprietate intelectuală şi fraudă vamală, urmate de tentativa de trecere ilegală a frontierei, precum şi de fals şi uz de fals. În materie contravenţională, au fost aplicate amenzi de peste 35.000 de lei. De asemenea, poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în cuantum de peste 875.000 de lei. În aceeaşi perioadă, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 91 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.