Suedia: Social-democraţii păstrează guvernarea!

0
407

Preşedintele parlamentului de la Stockholm (Riksdag), Andreas Norlen, a anunţat că social-democratul Stefan Lofven a fost redesemnat prim-ministru al ţării, evitându-se in extremis noi alegeri. A fost nevoie de patru luni pentru a se ajunge la acest rezultat, după ce coaliţia de dreapta şi cea de stânga erau departajate de un singur mandat în avantajul stângii. Democraţii suedezi, extrema-dreaptă, care au obţinut 17,6% la alegeri, un scor considerat istoric, se văd lăsaţi în opoziţie. Coaliţia guvernamentală (social-democraţi şi verzi) este minoritară ca şi în mandatul precedent (2014-2018), dar va fi susţinută de centrişti şi liberali pe baza unui acord programatic. Cele patru partide, aflate la guvernare, dispun de 167 de voturi din 349. Deci nu au majoritatea.