Electorii independenţi, care au jucat un rol deloc neglijabil în victoria lui Barack Obama la prezidenţialele din 2008, l-ar putea abandona în noiembrie, frustrându-l de obţinerea unui al doilea mandat la Casa Albă, relevă sondajul New York Times/CBS. Majoritatea electorilor independenţi dezaprobă politica economică a preşedintelui şi nu girează obţinerea unui nou contract, de 4 ani, la Casa Albă, scrie New York Times. Doar 31% dintre alegătorii independenţi au declarat că au o bună părere despre Barack Obama, în timp ce 2/3 afirmă că n-a obţinut succese în eforturile sale de redresare a economiei. În 2008, Obama avusese susţinerea a 52% dintre independenţi, faţă de 44%, cât a înregistrat John McCain. Per ansamblu, 38% dintre electori au o părere bună despre Obama, 45% o părere proastă şi 17% sunt indecişi sau n-au nici o părere, potrivit unui sondaj realizat în perioada 12-17 ianuarie, pe un eşantion de 1.154 persoane, din care 1021 electori înregistraţi. Echipa de campanie a preşedintelui a prezentat miercuri primul spot publicitar televizat, destinat a fi difuzat în SUA, pe tema independenţei energetice şi a regulilor etice. Mesajul de 30 de secunde este destinat televiziunilor locale din Iowa, Carolina de Nord, Michigan, Ohio, Wisconsin, state pe care Obama contează în obţinerea, în luna noiembrie a.c., a celui de-al doilea mandat în fruntea ţării. Publicitatea are un ton ofensiv, sugerând că „miliardarii anonimi din sectorul petrolier îl atacă pe preşedintele Obama” pe bilanţul în materie energetică, în timp ce, pentru prima dată în 13 ani, SUA este dependentă mai puţin de jumătate de petrolul importat pentru nevoile energetice. Există o discuţie aprinsă şi pe seama publicităţii acordate reţelelor de televiziune locală, după ce, în 2011, au fost stabilite reguli etice „fără precedent”, respectându-se o promisiune de campanie din 2008. Acordarea acestei publicităţi de comitetul de campanie al lui Obama vine la trei zile după „alegerile primare republicane” din Carolina de Nord, unde candidatul la investitură al Partidului Conservator a dat mesaje negative televizate, pentru convingerea electorilor. Preşedintele Barack Obama era aşteptat ieri în parcul Diney World Orlandă, în Florida, un stat important pe harta electorală, pentru evocarea rezervelor de creştere economică, deţinute de sectorul turistic. Miercurea viitoare, după tradiţionalul discurs asupra stării naţiunii, în Congres, va începe un turneu de trei zile în 5 state cheie: Iowa, Michigan, Arizona, Nevada şi Colorado.