Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vizită de lucru în România

0
212

Timp de două zile, astăzi și mâine, Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola va efectua o vizită de lucru în România. Preşedinta Parlamentului European va avea întâlniri cu Klaus Iohannis, Președintele României; Nicolae Ciucă, Prim Ministrul României; Alina Gorghiu, Președinta Senatului României și cu Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților.

Întâlnirea Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola cu Președintele României, Klaus Iohannis va avea loc luni, 19 decembrie, la ora 14:30, la Palatul Cotroceni și va fi urmată de declarații de presă comune. 

Cu ocazia vizitei la București, Roberta Metsola se va adresa parlamentarilor români reuniţi în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, luni, 19 decembrie, la ora 18:00. 

Marți, 20 decembrie, începând cu ora 10:20, Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va participa la un dialog cu tineri din România pe temele care îi preocupă pe aceștia din urmă. Evenimentul este organizat de Biroul Parlamentului European în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept, Universitatea din București și este moderat de jurnalista Oana Tache. Întâlnirea va avea loc la Facultatea de Drept – Aula Magna.