De Sărbătorile de iarnă, 39% dintre părinţii plecaţi în străinătate nu vor fi aproape de copii

0
281
Doi din cinci (39%) dintre părinții care lucrează peste graniță nu vor veni acasă pentru Sărbătorile de iarnă, arată datele unui studiu realizat de Salvați Copiii România, în rândul beneficiarilor programului dedicat copiilor cu părinții plecați din țară. “În parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de informare destinată părinților care muncesc în străinătate şi persoanelor în grija cărora au rămas copiii, cu privire la modificările legislative adoptate în 2022”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro

FOTO: Salvaţi copiii

Ultimele statistici oficiale, de la finalul lunii septembrie 2022, indică un număr de 73.868 de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate înregistraţi în evidenţele serviciilor publice de asistenţă socială, dintre care 21.276 au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susținător este plecat.

Lipsa părinților poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi beneficii sociale

  • “În afară de urgențele care amenință viața sau care ar putea produce consecințe grave cu privire la sănătatea sau integritatea copilului – în care medicul are dreptul să realizeze procedura fără acordul reprezentantului legal -, nu pot fi realizate investigații și intervenții medicale, făcând imposibilă uneori chiar diagnosticarea copilului care nu are un reprezentant legal. Astfel, vaccinarea copilului, orice intervenție chirurgicală majoră sau chiar minoră (de exemplu operație de amigdalită, operație de extracție de polipi, intervenții stomatologice pentru tratarea unor infecții), dar a cărei lipsă poate determina situații cronice grave, intervenții ce presupun transfuzii de sânge, investigații precum RMN sau tomografie computerizată, consultații ginecologice nu pot fi făcute în lipsa acordului reprezentantului legal al copilului.
  • În ceea ce privește educația, legea prevede că toate deciziile legate de școlarizarea copilului sunt luate de părintele, tutorele sau reprezentantul legal al copilului, astfel că, în absența acestora, înscrierea copilului în învățământul preșcolar, în învățământul primar și la testarea națională de la finalul clasei a VIII-a nu sunt posibile. Totodată, nu sunt posibile nici alte demersuri legate de școală: obținerea unei burse, transferul între școli, deplasări în afara școlii (deplasări în oraș, excursii, tabere), acestea din urmă foarte necesare pentru copiii implicați în activități extrașcolare – olimpiade, concursuri școlare/sportive.
  • În lipsa părinților sau reprezentantului legal, pentru copiii cu vârsta de peste 14 ani nu poate fi obținută cartea de identitate“, se precizează în comunicatul Salvați Copiii.

Principalele modificări legislative care vizează protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, adoptate în 2022

  • Introducerea explicită a posibilităţii iniţierii procedurii de delegare temporară a autorităţii părinţeşti de către părinţii deja plecaţi la muncă în străinătate. Această modificare a rezultat din necesitatea reglementării situaţiei legale a copiilor ai căror părinţi pleacă în străinătate fără a putea iniţia această procedură înainte de plecare, fie pentru că nu au suficient timp, fiind implicaţi în joburi despre care află cu foarte puţin timp înainte de plecare, fie pentru că nu au la dispoziție informaţiile necesare la timp. – Legea nr. 191 din 28 iunie 2022
  • Introducerea posibilităţii desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III inclusiv şi a persoanelor care fac parte din reţeaua socială a copilului, faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie. Această modificare va îmbunătăți situația copiilor care anterior erau nevoiţi să schimbe localitatea de domiciliu şi şcoala pentru a rămâne în îngrijirea rudelor, chiar dacă puteau rămâne în îngrijirea unor prieteni de familie din localitate.
  • Menţionarea posibilităţii prelungirii succesive a delegării temporare, pe durata lipsei părinţilor, pentru perioade de cel mult un an, pentru a evita apariţia situaţiilor în care printr-o interpretare restrictivă această desemnare s-ar fi putut realiza doar pentru un an, fără prelungirea sa succesivă.
  • Menţionarea expresă a necesităţii efectuării anchetei psihosociale de către serviciul public de asistenţă socială la domiciliul persoanei desemnate.

„Această modificare legislativă era esențială. Îi obligă pe cei care-și asumă creșterea copiilor să o facă legal, iar copiii să beneficieze de toate drepturile pe care le au: acces la educație, servicii de sănătate, îngrijire adecvată fiecărei vârste. Pentru acest obiectiv, pe care îl consider extrem de important, am înființat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse un departament special care se va ocupa de problemele copiilor cu părinți plecați la muncă în afara țării. De asemenea, lucrăm la Observatorul Național al Copilului, o bază de date care va cuprinde informații despre toți copiii din România și în special pe cei aflați în situații dificile. În paralel, așteptăm proiecte din partea primarilor pentru realizarea rețelei celor 150 de centre de zi pentru care avem 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile prin PNRR”, a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, conform comunicatului de presă. Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”Deja un fenomen cronicizat în România, copiii ai căror părinți muncesc în alte țări se găsesc într-o situație vulnerabilă, atunci când ambii părinți sunt plecați, fără a fi delegat autoritatea părintească. Astfel, pe lângă trauma dată de absența părintelui, acești copii se confruntă cu situații limită, care le pot periclita accesul la educație și servicii sociale”. Necesitatea realizării acestor modificări a fost fundamentată de concluziile analizelor și studiilor realizate în cadrul unui proiect național implementat de Salvați Copiii România, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție la nivel național și cu Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la nivel județean și propunerile formulate în cadrul unor grupuri de lucru inter-instituţionale la nivel înalt care au vizat această categorie de copii. Campania de informare pe tema obligațiilor părinților în ceea ce privește delegarea autorității parentale în perioada lipsei lor din țară va include: transmiterea de materiale de informare și recomandări de aplicare către Direcții Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) și Servicii Publice de Asistență Socială (SPAS), activități de informare și suport socio-educațional pentru copii şi aparținători prin intermediul centrelor locale Salvați Copiii, dezbateri regionale și județene, caravane locale de informare organizate în mediul rural, campanii de conștientizare la puncte de trecere a frontierei aeriene și terestre (în parteneriat cu Poliția de Frontieră și Compania Națională de Aeroporturi București), campanie online (www.copiisinguriacasa.ro).