Cupa Mondială: Numele lui Lionel Scaloni lângă cele ale lui Menotti şi Bilardo

0
410

La 44 de ani, Lionel Scaloni, omul cu 7 selecţii în echipa naţională, care a participat la CM 2006, şi-a înscris aseară numele alături de cele ale marilor antrenori argentinieni, Cesar Luis Menotti şi Carlos Bilardo, care au condus albii-celeştii la două titluri mondiale în 1978 şi 1986. Numit în 2018, după Jorge Sampaoli (Argentina a fost eliminată în Rusia în optimile de finală cu scorul de 3-4 de Franţa), Lionel Scaloni a câştigat trei ani mai târziu Copa America şi acum Cupa Mondială. Fusese secund în Rusia şi numirea sa ca selecţioner a fost iniţial una provizorie. Moştenea o echipă debusolată după înfrângerea din 2014 în faţa Germaniei în finala CM, şi apoi nereuşita de la ediţia următoare. A adus sânge nou: din cei 26 de jucători argentinieni selecţionaţi pentru Qatar, 19 participau la primul Mondial şi printre aceştia Nahuel Molina, Cristian Romero, Lisandro Martinez, Alexis Mac Alister. Lionel Scaloni prin dubla izbutită (Copa America, Cupa Mondială), ceea ce nu reuşise vreun predecesor al său este ovaţionat de toată Argentina. Cupa Mondială, după cea mai frumoasă finală din istoria competiţiei (3-3, 4-2 d.l.p.) este la Buenos Aires. Argentina e în sărbătoare. O sărbătoare care va dura.