O profesoară din Craiova, premiată în Austria

0
919
Janina Vaşcu

O profesoară din Craiova este între cei 60 de premianţi, din 1.600 de participanţi la vizita transnaţională, desfăşurată, în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, la Graz (Austria), în cadrul Proiectului european „e-Mentor: Dezvoltarea de competenţe şi abilităţi TIC şi Mentorat educaţional al persoanelor cu dizabilităţi, pentru profesori.” A fost cea de-a IV-a vizotă din programul desfăşurat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi „ne mândrim cu performanaţa atinsă de către doamna  Mariana Lulache, de la Colegiul Tehnic Energetic Craiova. Au fost mai multe etape ale vizitei, incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi pregătirea cadrelor didactice fiind printre cele mai importante”, a precizat prof.  Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.