Potrivit datelor oferite de Direcția Județeană de Statistică Dolj, producţia industrială a judeţului a crescut în primele nouă luni ale acestui an cu 9,1%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, ce a avut loc ieri.
Creşterea s-a datorat, în principal, ramurilor fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi extractive, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii anexe extracţiei. În primele luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, producţia industrială a înregistrat creştere în judeţele Dolj (+9,1%), Olt (+2,3%) şi Gorj (+2,2%) şi scăderi în judeţele Vâlcea (-3,6%) şi Mehedinţi (-12,3%).
Cei mai mulți turiști străini au venit din Germania
Exporturile de bunuri, la nivelul judeţului Dolj, au fost în perioada 1 ianuarie – 1 iulie 2014 de 739.905 mii euro, cu 18,5% mai mici (-167.887 mii euro) faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Volumul exporturilor de bunuri la nivelul judeţului Dolj a deţinut 2,4% din exporturile României şi 43,0% din exporturile Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Exporturile situează judeţul Dolj pe locul al 12-lea pe ţară.
La capitolul turism, numărul sosirilor în judeţul Dolj, în primele nouă luni ale lui 2014, a fost de 67.216 persoane. Din totalul turiştilor cazaţi la nivelul judeţului, 53.324 (79,3%) au fost români şi 13.892 (20,7%) străini. Din numărul total al turiştilor străini 19,5% au fost din Germania, 17,1% din Italia, 7,4% din Regatul Unit, 5,9% din Grecia, 5,6% din Franţa, 4,8% din Bulgaria, 4,1% din Polonia, 3,4% din Ungaria, 3,2% din Spania.
A crescut natalitatea, dar și mortalitatea
În ceea ce privește populația și fenomenele demografice, la 1 ianuarie a.c., populaţia judeţului Dolj a fost de 688.885 locuitori din care 333.447 bărbaţi (48,4%) şi 355.438 femei (51,6%). Ca urmare, densitatea populaţiei la 1 ianuarie a.c. a fost la 92,9 locuitori/km2. În ceea ce priveşte distribuţia pe medii, din totalul populaţiei judeţului, 54,1% (372.416 persoane) au domiciliul stabil în municipii şi oraşe, iar 45,9% (316.469 persoane) în comune. Judeţul Dolj deţine 31,4% din populaţia la 1 ianuarie 2014 a Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia şi 3,2% din nivelul naţional. Evoluţia fenomenelor demografice în judeţul Dolj, în perioada ianuarie-septembrie 2014, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2014, a fost caracterizată de creşterea natalităţii, mortalităţii, nupţialităţii şi a divorţialităţii şi de scădere a mortalităţii infantile.