Consilierul primarului pleacă director la Salubritate

0
308

Consilierii municipali au votat, ieri, plecarea din fruntea Salubrității a fostului director, Cristian Popescu. Postul său va fi preluat de Eliza Peța, cea care a îndeplinit până acum funcția de consilier personal al primarului. Propunerea a fost făcută chiar de edilul-șef al Craiovei, care le-a recomandat consilierilor să îi dea credit noului director pentru o perioadă de șase luni.

Cristian Popescu a anunțat că își dă demisia din funcția de director al SC Salubritate Craiova de săptămâna trecută. În cererea pe care a înaintat-o municipalității, acesta a invocat motive personale care îl determină să părăsească funcția. Ieri, pe ordinea de zi a ședinței CLM s-a aflat un proiect de hotărâre care a privit încetarea contractului de administrator al acestuia. Consilierul PNL, Dan Cherciu, l-a lăudat pe fostul director, spunând despre el că este un profesionist, iar primarul Craiovei i-a mulțumit în mod public pentru prestația sa. „Am făcut o echipă foarte bună cu dumnealui, nu am nimic să-i reproșez. Orașul este foarte curat, au dispărut și câinii maidanezi de pe străzi. Vreau să-i mulțumesc în mod personal și să îl asigur de toată stima”, a spus primarul Craiovei.

Cine este Eliza Peța

În locul acestuia a fost numită Eliza Peța. Acesta este fata liderului de sindicat de la Avioane Craiova, Victor Peța, și a fost angajată la cabinetul primarului încă din primele zile de mandat. Propunerea a venit din partea edilului-șef al Craiovei și, înainte să fie votată, a fost criticată de unul dintre consilierii opoziției. Alesul local liberal Dan Cherciu a comentat CV-ul acesteia, în care există doar două funcții îndeplinite – cea de consilier și consultant – și a tras concluzia că nimic nu o recomandă pe aceasta să conducă un serviciu public care are o gestiune de 8 milioane de euro. „Mă uit pe CV-ul doamnei și văd că a îndeplinit doar două funcții, consilier și consultant. Chiar sunt curios și poate ne spune doamna primar în ce domeniu o consiliază? În concluzie, CV-ul acesteia mi se pare insuficient și nu cred că trebuie să facem un experiment pe banii noștri, pentru că această persoană trebuie să aibă grijă de 8 milioane de euro”, a atras atenția Dan Cherciu.

În funcție pentru șase luni

Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a spus consilierilor că propunerea de numirea a Elizei Peța la Salubritate Craiova îi aparține și că trebuie să i se dea credit deoarece nici o numire la conducerea regiilor nu a dat greș. „Toți directorii de regii pe care mi i-am asumat au făcut performanță. Nu am greșit până acum cu nici unul. Eu cred că Eliza Peța merită această funcție și trebuie să-i acordăm girul, așa cum am făcut cu toți directorii numiți până acum și s-a dovedit că toți au făcut performanță”, a spus primarul Olguța Vasilescu. Aceasta a precizat că Eliza Peța va prelua funcția de administrator al SC Salubritate Craiova pentru o perioadă de șase luni, după expirarea acestei perioade de interimat urmând ca o firmă specializată să numească noul administrator. Cu un singur vot împotrivă – cel al consilierului Dan Cherciu –, consilierul primarului, Eliza Peța, a fost numită în funcția de administrator al SC Salubritate Craiova.