Miniştrii de Externe din UE au lansat, discret, un dispozitiv de evaluare a statului de drept

0
301

Miniştrii de Externe ai statelor membre UE au decis, marţi, organizarea unui „dialog” anual asupra statului de drept în Europa, în cadrul Consiliului European, un „proiect minimalist faţă de problemele de fond ridicate, de exemplu, de Ungaria şi România”, comenta ieri portalul EurActiv.fr. Ediţia în franceză a portalului citează exemplul unor încălcări frecvente ale statului de drept în Ungaria, o ţară în care guvernul condus de conservatorul populist Viktor Orban a pus în aplicare o lege controversată a presei, şi-a consolidat controlul asupra Băncii Centrale şi a sistemului judiciar. Celălalt exemplu citat de Euractiv este cazul României, în care premierul de centru-stânga Victor Ponta „a încercat să supună Curtea Constituţională şi a recurs la ordonanţe de urgenţă pentru a modifica statutul unor instituţii fundamentale”. După ce acţiunile Comisiei Europene (CE) faţă de asemenea evoluţii şi-au dovedit limitele, Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda au propus ca statele membre ale Uniunii Europene (UE) să creeze şi aplice un nou mecanism pentru a apăra principiile statului de drept. Ele au argumentat că  dacă UE a înregistrat progrese în probleme de guvernanţă economică, poate face acelaşi lucru în acest domeniu. Uniunea dispune deja, potrivit Articolului 7, alineatul 3 din Tratatul UE, de posibilitatea de a suspenda dreptul de vot al unui stat membru care încalcă tratatele europene. Problema este că acest instrument juridic este considerat o adevărată „bombă nucleară”, iar din această cauză este avut în vedere un nou dispozitiv, care să găsească o cale de mijloc între suspiciuni de încălcare a statului de drept şi recurgerea la dispozitive juridice considerate disproporţionate. Parlamentul European (PE) a cerut deja CE, în trecut, să propună un instrument comunitar în acest sens. Preşedinţia italiană a UE a prezentat un document – „Respectarea statului de drept în UE” – care inventariază situaţia instrumentelor de monitorizare a respectării principiilor statului de drept în cadrul UE. Documentul propune ca rolul de a contribui la crearea unei abordări comune în privinţa respectării statului de drept în acord cu tratatele să revină Consiliului, din care fac parte statele membre. Însă textul îndeamnă la adoptarea unei „abordări bazate pe date factuale”, care urmează să fie definite ulterior. La finalul reuniunii de marţi, miniştrii europeni au decis ca în cadrul Consiliului să aibă loc, o dată pe an, un „dialog” în baza unor documente pregătite de către ambasadorii europeni. Membrii Consiliului sunt cei care vor lua decizia de a iniţia sau nu dezbateri pe anumite teme, potrivit Euractiv, care adaugă că dispozitivul urmează să fie evaluat la sfârşitul lui 2016.