Formare prin ERASMUS +, la Liceul “Charles Laugier”

0
282

În perioada 28.10-02.11.2024, profesorii Alina Marcu și Ludmila Panea, de la Liceul “Charles Laugier” din Craiova, au participat la cursul internațional “CLIL and PBL to Improve Student Engagement”, în urma desfășurării Programului ERASMUS+, ACREDITARE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE, nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000207483. Acest curs,  organizat de Europass Teacher Academy, Barcelona, Spania, a reunit profesori din diverse țări, pregătiți în variate domenii de specialitate, interesați de implementarea strategiilor inovatoare în predare.

Scopul principal al cursului a fost dezvoltarea competențelor necesare pentru a implementa două metode pedagogice moderne: CLIL (Content and Language Integrated Learning) și PBL (Project-Based Learning), în vederea creșterii angajamentului elevilor în procesul de învățare. CLIL presupune integrarea învățării unei limbi străine cu predarea unui conținut disciplinar, promovând astfel atât competențele lingvistice, cât și învățarea conținutului academic. Pe de altă parte, PBL implică realizarea de proiecte prin care elevii rezolvă probleme reale ale societății actuale, aplicând cunoștințele dobândite într-un context practic.

Sesiuni interactive şi ateliere practice

Cursul a fost structurat în sesiuni interactive și ateliere practice care au acoperit:

  1. Teoria și practica CLIL: Participanții au explorat modalități de a integra conținutul disciplinar cu învățarea unei limbi străine. Am discutat despre strategii eficiente de predare și exemple de planuri de lecție sau eme de proiecte care aplică principiile CLIL. De exemplu, lecțiile de fizică sau științe predate în limba engleză pot ajuta elevii să își îmbunătățească competențele lingvistice și să înțeleagă mai bine conceptele specifice, sau o lecție despre poeții moderniști, trăsăturile modernismului în sculptură, arhitectură, pictură, răspândirea acestora în societate și dimensiunea economică în societatea actuală.
  2. Implementarea PBL: “Am învățat cum să proiectăm activități bazate pe lucrul elevilor în vederea realizării unor proiecte care să fie relevante și atractive pentru elevi. Aceste activități încurajează elevii să își dezvolte abilitățile de gândire critică, colaborare și creativitate. Exemplele practice includ proiecte interdisciplinare, cum ar fi “Construiește un oraș sustenabil”, în care elevii lucrează în echipe pentru a găsi soluții ecologice.
  3. Instrumente digitale pentru CLIL și PBL: Participanții au fost introduși într-o varietate de instrumente digitale gratuite care pot facilita implementarea acestor metode. Platforme precum Padlet, Mentimeter și Canva sau surse precum: https://auth.genially.com,                                  https://wakelet.comhttps://pz.harvard.edu, https://curipod.com, https://nearpod.com                                   au fost prezentate ca resurse utile pentru colaborarea elevilor și prezentarea proiectelor”. Participarea la acest curs a fost extrem de valoroasă. În calitate de formator în educație, am dobândit noi perspective asupra modului în care pot fi combinate aceste două metode inovative pentru a maximiza angajamentul elevilor. Aplicarea CLIL în predarea fizicii, de exemplu, poate ajuta elevii să învețe concepte complexe în engleză, sporind atât competențele academice, cât și lingvistice”, a precizat prof. Ludmila Panea.

Barcelona şi cultura sa

În plus, PBL s-a dovedit a fi o strategie eficientă pentru a implica elevii în activități de învățare activă, oferindu-le oportunitatea de a aplica elementele de teorie în contexte reale. Prin proiecte interdisciplinare, elevii își dezvoltă abilități esențiale pentru secolul XXI, cum ar fi rezolvarea problemelor, lucrul în echipă și gândirea critică. “Barcelona este şi un oraș bogat, cosmopolit, obiective culturale și istorice îți atrag privirile la fiecare pas. În timpul acestei mobilități am avut ocazia să vizităm câteva dintre ele: Sagrada Família, un simbol al Barcelonei care reflectă credința catolică profundă și identitatea catalană, cea mai mare biserică neterminată din lume, Park Güell, o moștenire inclusă in patrimoniul UNESCO,  un parc întins pe 12 hectare, plin cu mozaicuri colorate, sculpturi fantastice și structuri arhitecturale , care oferă vederi panoramice ale orașului, Palatul Güell, prima creație a lui Gaudi comandată de industriașul Eusebi Güell, una dintre cele mai luxoase cladiri ale epocii sale, situala în celebrul cartier al Barcelonei, Raval,  Casa Batlló și Casa Milà (La Pedrera), două clădiri moderniste, exemple principale ale stilului arhitectural inovator al lui Antoni Gaudí. Cursul “CLIL and PBL to Improve Student Engagement” a fost o experiență educațională valoroasă, oferindu-le profesorilor participanti instrumente și strategii practice pentru a spori angajamentul elevilor și a îmbunătăți rezultatele lor academice. Acest tip de formare poate fi util tuturor profesorilor care doresc să integreze metode moderne și eficiente în predare, adaptate nevoilor elevilor din generația actual pentru a face parte dintr-o societate în continuă schimbare și a se integra pe o piață a muncii foarte dinamică”, a menţionat prof. Alina Marcu.