România s-a calificat la Euro 2024!

0
568

Cu jucătorii Universităţii Craiova, Bancu şi Screciu, titulari, naţionala României a învins Israelul, scor 2-1, în Ungaria, la Felcsut, şi tricolorii merg la Europeanul din 2024 din Germania. Naţionala noastră avea nevoie de o remiză pentru calificare, dar a reuşit să obţină toate punctele, după una dintre cele mai consistente evoluţii din ultimii ani. Deşi partida a început practic de la 1-0 pentru israelieni, golgheterul Zahavi, revenit la naţională, deschizând scorul în minutul 2. Drăguş a făcut o primă repriză foarte bună, fiind coautor la golul egalizator, al lui Puşcaş, iar Ianis Hagi a marcat golul victoriei, în repriza secundă. Mihăilă a intrat pe parcurs şi a avut o evoluţie de coşmar, ratând cu poarta goală şi a primit un cartonaş roşu, care l-ar putea exclude din lotul pentru turneul final, în funcţie de suspendarea pe care o va primi.

A fost cea mai accesibilă grupă din istorie pentru naţionala României, atât prin prisma componenţei, precum şi a problemelor cu care s-au confruntat adversarii noştri, dar în acelaşi timp avem generaţia cu cea mai puţină calitate care merge la un turneu final, aşa încât era nevoie de un astfel de context pentru a ne califica. Selecţionerul Edi Iordănescu nu este nici el printre cei mai bine evaluaţi antrenori, dar, pe lângă noroc, are meritul de a fi ales nişte jucători serioşi, dedicaţi, implicaţi, eliminând elementele care strică atmosfera prin ifosele şi lipsa lor de implicare.

Într-un alt meci din grupa I, Elveţia a încheiat la egalitate cu naţionala din Kosovo, 1-1. Ruben Vargas a deschis scorul pentru gazde, iar Kosovo a egalat pe final, prin Hyseni. În clasament, România este pe primul loc al  grupei, cu 19 puncte, urmată de Elveţia, cu 17 puncte. Ambele echipe s-au calificat pentru turneul final.

Turneul final din 2024 din Germania este al şaselea la care va fi prezentă România, după Franţa 1984, Anglia 1996, Belgia şi Olanda 2000, Austria şi Elveţia 2008 şi Franţa 2016. Tragerea la sorţi va avea loc pe data de 2 decembrie, de la ora 19, la Hamburg.

Israel – România 1-2

Au marcat: Zahavi 2 / Puşcaş 10, I. Hagi 64.

ISRAEL: Glazer – Dasa (Kanichowsky 62), Miguel Vitor, S. Goldberg, Revivo (Baribo 77) – Peretz, Lavi (Abo Fany 62), Gloukh – Turgeman, Zahavi, Khalaili (Gorno 77). Selecţioner: Alon Hazan

ROMÂNIA: H. Moldovan – Raţiu, A. Burcă, Drăguşin, Bancu – R. Marin (Cicâldău 87), Screciu (M. Marin 77) – I. Hagi (Fl. Coman 65), Stanciu (Ad. Rus 87), Drăguş (Mihăilă 65) – G. Puşcaş. Selecţioner: Edward Iordănescu.

Eliminat: Mihăilă 85.