CM de fotbal Qatar 2022, la start

0
398

Duminică începe în Qatar a 22-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, a doua programată în Asia, după cea din Coreea de Sud şi Japonia, în 2002. Este o ediţie atipică, prima desfăşurată în această perioadă a anului, la jumătatea sezonului competiţional european. O ediţie care a stârnit din start, încă de la desemnarea ţării organizatoare, foarte multe controverse, suspiciuni, multe dintre ele confirmate, în urma scandalurilor legate de corupţie, încălcarea drepturilor omului, rasism ori diverse ilegalităţi. Opt stadioane, având capacitatea între 40.000 şi 80.000 de spectatori, găzduiesc cele 64 de partide ale Campionatului. Mascota oficială a turneului este La’eeb, un cuvânt arab ce înseamnă „jucător super talentat”. Balonul oficial al turneului final, „Al Rihla” („călătorie”, în limba arabă), e realizat de Adidas.

La Cupa Mondială din Qatar, în cazul egalităţii de puncte între două sau mai multe echipe la finalul meciurilor din faza grupelor, criteriile de departajare pentru optimile de finală vor fi, în ordine, golaverajul, apoi numărul de goluri marcate, rezultatele directe şi în final clasamentul fair play, calculat pe baza cartonaşelor galbene şi roşii primite de echipe în faza grupelor. În cazul în care echipele nu se pot departaja nici după atâtea criterii se recurge la tragerea la sorţi.

Ca de obicei, favoritele la câştigarea turneului vin din Europa şi din America de Sud şi sunt cele care şi-au trecut deja în palmares trofeul: Brazilia, Argentina, Uruguay, Germania, Franţa, Spania şi Anglia, dar cu şanse la fazele finale sunt cotate: Portugalia, Belgia, Olanda, de trei ori finalistă, Croaţia, vicecampioana en-titre, şi chiar Danemarca. Ca şi în 2018, marea absentă este naţionala Italiei, de 4 ori câştigătoare a Cupei Mondiale.

Grupa A

QATAR – Cea mai bună performanţă: la prima participare. Echipa de bază: Al Sheeb – Pedro Miguel, Mohammad, Khoukhi, Hassan – Hatem, Assadalla, Boudiaf – Al Haydos, Almoez Ali, Muntari. Selecţioner: Felix Sanchez. Vedetă: Hassan Al Haydos (Al Sadd).

ECUADOR – Cea mai bună performanţă:  optimi de finală, în 2006. Echipa de bază: Dominguez – Preciado, Arboleda, Hincapie, Estupinan – Gruezo, Plata, Caicedo, Sarmiento – Valencia, Estrada. Selecţioner: Gustavo Alfaro. Vedetă: Enner Valencia (Fenerbahce).

SENEGAL – Cea mai bună performanţă: sfert-finalistă, în 2002. Echipa de bază: Mendy – Sabaly, Koulibaly, Diallo, Ballo-Toure – I. Gueye, Kouyate, Pape Sarr, Diatta – Diedhiou, Bamba Dieng. Selecţioner: Aliou Cisse. Vedeta: Kalidou Koulibaly (Chelsea). Absenţi: Mane, Keita Balde, Bouna Sarr.

OLANDA – Cea mai bună performanţă: finalistă în 1974, 1978, 2010. Echipa de bază: Pasveer – de Ligt, van Dijk, Ake – Dumfries, De Roon, F. De Jong, Berghuis, Klaasen – Bergwijn, Depay. Selecţioner: Louis van Gaal. Vedetă: Virgil van Dijk (Liverpool). Absenţi: Hateboer, Gravenberch, Malen, Wijnaldum.

Meciurile grupei A: 20 noiembrie, ora 18: Qatar – Ecuador; 21 noiembrie, ora 18: Senegal – Olanda; 25 noiembrie, ora 15: Qatar – Senegal; 25 noiembrie, ora 18: Olanda – Ecuador; 29 noiembrie, ora 17: Ecuador – Senegal; 29 noiembrie, ora 17: Olanda – Qatar.

Grupa B

ANGLIA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1966. Echipa de bază: Ramsdale – Trippier, Walker, Stones, Shaw – Henderson, Rice, Mount – Foden, Kane, Grealish. Selecţioner: Gareth Southgate. Vedetă: Harry Kane (Tottenham). Absenţi: Toney, Abraham, Reece James, Tomori, Chilwell.

IRAN – Cea mai bună performanţă: faza grupelor, de 5 ori. Echipa de bază: Beiranvand – Rezaeian, Mohammadi, Pouraliganji, Hajsafi – Jahanbakhsh, Ghoddos, Gholizadeh – Taremi, Ansarifard, Azmoun. Selecţioner: Carlos Queiroz. Vedetă: Mehdi Taremi (FC Porto).

SUA – Cea mai bună performanţă: locul 3, în 1930. Echipa de bază: Turner – Dest, Long, Ream, Robinson – McKennie, Aaronson, Acosta – Pulisic, Reyna, Weah. Selecţioner: Gregg Berhalter. Vedetă: Christian Pulisic (Chelsea). Absent: Steffen.

ȚARA GALILOR – Cea mai bună performanţă: sferturi, în 1958. Echipa de bază: Hennessey – Gunter, Roberts, Ben Davies, Neco Williams – Ramsey, Allen, Wilson, Jonny Williams – Bale, James. Selecţioner: Rob Page. Vedetă: Gareth Bale (LA Galaxy).

Meciurile grupei B: 21 noiembrie, ora 15: Anglia – Iran; 21 noiembrie, ora 21: SUA – Țara Galilor; 25 noiembrie, ora 12: Țara Galilor – Iran; 25 noiembrie, ora 21: Anglia – SUA; 29 noiembrie, ora 21: Țara Galilor – Anglia; 29 noiembrie, ora 21: Iran – SUA.

Grupa C

ARGENTINA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1978, 1986. Echipa de bază: Rulli – Foyth, Lisandro Martinez, Otamendi, Tagliafico – De Paul, Paredes, Di Maria – Messi, Dybala, Lautaro Martinez. Selecţioner: Lionel Scaloni. Vedetă: Leo Messi (PSG). Absenţi: Lo Celso, Alario. G. Simeone, Ocampos, Nico Gonzales, Joaquin Correa.

ARABIA SAUDITĂ – Cea mai bună performanţă: optimi, în 1994. Echipa de bază: Al Owais – Al Breik, Al Boulaihi, Abdulhamid, Al Shahrani – Al Dawsari, Al Faraj, Al Abed, Bahebri – Al Buraikan, Al Shehri. Selecţioner: Herve Renard. Vedetă: Al Dawsari (Al Hilal).

MEXIC – Cea mai bună performanţă: sferturi, în 1970, 1986. Echipa de bază: Ochoa – Jorge Sanchez, Araujo, Hector Moreno, Gallardo – Edson Alvarez, Hector Herrera, Guardado, Gutierrez – Lozano, Raul Jimenez. Selecţioner: Gerardo Martino. Vedetă: Hirving Lozano (Napoli). Absenţi: Jesus Corona, Lainez.

POLONIA – Cea mai bună performanţă: locul 3, în 1974, 1982. Echipa de bază: Szczesny – Cash, Bednarek, Glik, Jedrzejczyk – Krychowiak, Grosicki, Zielinski, Frankowski – Lewandowski, Milik. Selecţioner: Czeslaw Michniewicz. Vedetă: Robert Lewandowski (Barcelona). Absenţi: Linetty, Kedziora.

Meciurile din grupa C: 22 noiembrie, ora 12: Argentina – Arabia Saudită; 22 noiembrie, ora 18: Mexic – Polonia; 26 noiembrie, ora 15: Polonia – Arabia Saudită; 26 noiembrie, ora 21: Argentina – Mexic; 30 noiembrie, ora 21: Polonia – Argentina; 30 noiembrie, ora 21: Arabia Saudită – Mexic.

Grupa D

FRANŢA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1998 şi 2018. Echipa de bază: Lloris – Pavard, Varane, Saliba, Theo Hernandez – Camavinga, Tchouameni, Griezmann – Dembele, Mbappe, Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps. Vedetă: Kylian Mbappe (PSG). Absenţi: Benzema, Maignan, Kante, Pogba, Nkunku, Ben Yedder, F. Mendy, Kimpembe, Lenglet.

AUSTRALIA – Cea mai bună performanţă: optimi, în 2006. Echipa de bază: Ryan – Degenek, Soutter, Karacic, Behic – Hrustic, Mooy, Irvine – Leckie, Maclaren, Mabil. Selecţioner: Graham Arnold. Vedetă: Matthew Leckie (Melbourne City). Absenţi: Rukavytsya, Rogic, Langerak.

DANEMARCA – Cea mai bună performanţă: sferturi, în 1998. Echipa de bază: Schmeichel – Kristensen, A. Christensen, Kjaer, Maehle – Delaney, Hojbjerg, Eriksen – Poulsen, Dolberg, Damsgaard. Selecţioner: Kasper Hjulmand. Vedetă: Christian Eriksen (Manchester United). Absenţi: Vestergaard, Boilesen.

TUNISIA – Cea mai bună performanţă: faza grupelor, de 5 ori. Echipa de bază: Mathlouthi – Drager, Bronn, Meriah, Talbi, Maaloul – Sassi, Skhiri, Ben Slimane – Msakni, Khazri. Selecţioner: Jalel Kadri. Vedetă: Wahbi Khazri (Montpellier).

Meciurile grupei D: 22 noiembrie, ora 15: Danemarca – Tunisia; 22 noiembrie, ora 21: Franța – Australia; 26 noiembrie, ora 12: Tunisia – Australia; 26 noiembrie, ora 18: Franța – Danemarca; 30 noiembrie, ora 17: Danemarca – Australia; 30 noiembrie, ora 17: Tunisia – Franța.

Grupa E

SPANIA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 2010. Echipa de bază: Unai Simon – Azpilicueta, Eric Garcia, Pau Torres, Gaya – Busquets, Rodri, Pedri, Gavi – Morata, Dani Olmo. Selecţioner: Luis Enrique. Vedetă: Busquets (FC Barcelona). Absenţi: Kepa, De Gea, Sergio Ramos, Marcos Alonso, Thiago Alcantara, Oyarzabal, Gerard Moreno.

COSTA RICA – Cea mai bună performanţă: sferturi, în 2014. Echipa de bază: Navas – Fuller, Calvo, Watson, Oviedo –  Borges, Tejeda, Mattarita, Bryan Ruiz – Venegas, Joel Campbell. Selecţioner: Luis Fernando Suarez. Vedetă: Keylor Navas (PSG).

GERMANIA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1954, 1974, 1990 şi 2014. Echipa de bază: Neuer – Kimmich, Rudiger, Sule, Klostermann – Goretzka, Gundogan, Musiala – Gnabry, Sane, Havertz. Selecţioner: Hansi Flick. Vedetă: Kimmich (Bayern Munchen). Absenţi: Werner, Gosens, Hummels, Reus.

JAPONIA – Cea mai bună performanţă: optimi, în 2002, 2010, 2018. Echipa de bază: Kawashima – Tomiyasu, H. Sakai, Yoshida, Nagatomo – Endo, Shibasaki, Kubo, Kamada – Asano, Minamino. Selecţioner: Hajime Moriyasu. Vedetă: Takumi Minamino (Monaco).

Meciurile din grupa E: 23 noiembrie, ora 15: Germania – Japonia; 23 noiembrie, ora 18: Spania – Costa Rica; 27 noiembrie, ora 12: Japonia – Costa Rica; 27 noiembrie, ora 21: Spania – Germania; 1 decembrie, ora 21: Japonia – Spania; 1 decembrie, ora 21: Costa Rica – Germania.

Grupa F

BELGIA – Cea mai bună performanţă: locul 3, în 2018. Echipa de bază: Courtois – Meunier, Alderweireld, Vertonghen, Castagne – Witsel, Tielemans, De Bruyne  – Trossard, Mertens, Lukaku. Selecţioner: Roberto Martinez. Vedetă: De Bruyne (Manchester City). Absenţi: Benteke, Lukebakio, Origi, Saelemakers, Januzaj.

CANADA – Cea mai bună performanţă: faza grupelor, în 1986. Echipa de bază: Borjan – A. Johnston, Laryea, Vitoria, Adekugbe – Hutchinson, Osorio, Eustaquio – J. David, Larin, Davies. Selecţioner: John Herdman. Vedetă: Alphonso Davies (Bayern Munchen).

MAROC – Cea mai bună performanţă: optimi, în 1986. Echipa de bază: Bounou – Mazraoui, Saiss, El Yamick, Aschraf –  Amrabat, Ammalah, Chair – Ziyech, Boufal, En Nesyri. Selecţioner: Walid Regragui. Vedetă: Hakim Ziyech (Chelsea). Absenţi: R. Mmae, Munir, Belhanda, Taarabt.

CROAŢIA – Cea mai bună performanţă: vicecampioană în 2018. Echipa de bază: Livakovic – Juranovic, Vida, Gvardiol, Stanisic – Kovacic, Brozovic, Modric, Perisic – Kramaric, Livaja. Selecţioner: Zlatko Dalic. Vedetă: Luka Modric (Real Madrid). Absenţi: Caleta Car, Vrsaljko, Colak, Brekalo.

Meciurile grupei F: 23 noiembrie, ora 12: Maroc – Croația; 23 noiembrie, ora 21: Belgia – Canada; 27 noiembrie, ora 15: Belgia – Maroc; 27 noiembrie, ora 18: Croația – Canada; 1 decembrie, ora 17: Croația – Belgia; 1 decembrie, ora 17: Canada – Maroc.

Grupa G

BRAZILIA – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1958, 1962, 1970, 1994, 2002. Echipa de bază: Alisson – Danilo, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro – Casemiro, Fabinho – Raphinha, Neymar, Vinicius – Richarlison. Selecţioner: Tite. Vedetă: Neymar (PSG). Absenţi: Fimino, Coutinho.

SERBIA – Cea mai bună performanţă: semifinale, în 1930, 1962. Echipa de bază: Dmitrovic – Milenkovic, S. Mitrovic, Veljkovic, Mladenovic – Maksimovic, Milinkovic-Savic, Tadic, Kostic – Vlahovic, A. Mitrovic. Selecţioner: Dragan Stojkovic. Vedetă: Sergej Milinkovic-Savic (Lazio).

ELVEŢIA – Cea mai bună performanţă: sferturi, în 1934, 1938, 1954. Echipa de bază: Sommer – Widmer, Akanji, Schar, R. Rodriguez – Freuler, Zakaria, Xhaka, Shaqiri – Embolo, Seferovic. Selecţioner: Murat Yakin. Vedetă: Granit Xhaka (Arsenal). Absenţi: Mvogo, Zuber.

CAMERUN –  Cea mai bună performanţă: sfeturi, în 1990. Echipa de bază: Onana – Fai, Nkoulou, Casteletto, Tolo – Anguissa, Kunde, Toko Ekambi – Aboubakar, Choupo-Moting, Ngamaleu. Selecţioner: Rigobert Song. Vedetă: Andre Onana (Inter Milano). Absenţi: Ngadeu, Njie, Mandjeck.

Meciurile din grupa G: 24 noiembrie, ora 12: Elveția – Camerun; 24 noiembrie, ora 21: Brazilia – Serbia; 28 noiembrie, ora 12: Camerun – Serbia; 28 noiembrie, ora 18: Brazilia – Elveția; 2 decembrie, ora 21: Serbia – Elveția; 2 decembrie, ora 21: Brazilia – Camerun.

Grupa H

PORTUGALIA – Cea mai bună performanţă: locul 3, în 1966. Echipa de bază: Rui Patricio – Joao Cancelo, Pepe, Ruben Dias, Nuno Mendes – William Carvalho, Danilo Pereira, Bernardo Silva, Bruno Fernandes – C. Ronaldo, Rafael Leao. Selecţioner: Fernando Santos. Vedetă: Cristiano Ronaldo (Man United). Absenţi: Mario Rui, Joao Moutinho, Renato Sanches, Guedes, Diogo Jota.

GHANA – Cea mai bună performanţă:  sferturi, în 2010. Echipa de bază: Ati Zigi – Odoi, Dijku, Aidoo, Baba Rahman – Partey, Amartey, Andre Ayew – Jordan Ayew, Inaki Williams, Kudus. Selecţioner: Otto Addo. Vedetă: Thomas Partey (Arsenal). Absenţi: Wakaso, Mensah.

URUGUAY – Cea mai bună performanţă: câştigătoare în 1930, 1950. Echipa de bază: Muslera – Caceres, Godin, Gimenez, Olivera – Vecino, Betancur, Valverde – Suarez, Cavani, Nunez. Selecţioner: Diego Alonso. Vedetă: Federico Valverde (Real Madrid). Absent: Stuani.

COREEA DE SUD – Cea mai bună performanţă: semifinalistă în 2002. Echipa de bază: Kim Seung Gyu – Kim Young Gwon, Hong Chul, Kim Min Jae, Kim Jin Su – Hwang Hee Chan, Lee Jae Sung, Kwon Chang Hoon, Hwang In Beom – Son Heung Min, Hwang Ui Jo. Selecţioner: Paulo Bento. Vedetă: Son Heung Min (Tottenham).

Meciurile din grupa H: 24 noiembrie, ora 15: Uruguay – Coreea de Sud; 24 noiembrie, ora 18: Portugalia – Ghana; 28 noiembrie, ora 15: Coreea de Sud – Ghana; 28 noiembrie, ora 21: Portugalia – Uruguay; 2 decembrie, ora 17: Ghana – Uruguay; 2 decembrie, ora 17: Coreea de Sud – Portugalia.