Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: / „Am propus suplimentarea cu 6 miliarde de euro a bugetului pentru infrastructura de transport”

0
406

Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au aprobat săptămâna trecută, cu 429 voturi pentru şi 207 contra, un raport în baza căruia Parlamentul European este pregătit să negocieze viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 din Uniune. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că viitorul cadru financiar multianual al UE va trebui să răspundă mai multor provocări cum ar fi ieşirea Marii Britanii, contributor important la bugetul Uniunii dar şi definirea de noi priorităţi – migraţie, securitate ,apărare, etc.

Cadrul financiar actual a fost adoptat cu întârziere, ceea ce a amânat lansarea de noi programe. Acest lucru se încearcă să se evite pentru 2021-2027. Viitorul buget va face obiectul unei dezbateri la cel mai înalt nivel politic la mijlocul lui decembrie, la summitul UE ce va avea loc la Bruxelles. Pentru 2021-2027, Parlamentul European pledează pentru venituri mai importante, mai ales prin majorarea contribuţiei statelor membre la 1,3% din venitul naţional brut al UE-27 (fără Marea Britanie), adică 1.324,1 miliarde de euro (calculat la preţurile din 2018). În schimb, proiectul prezentat de Comisia Europeană în primăvară propune un plafon ceva mai scăzut, de 1,1%. „Vin după o săptămână de plen de la Strasbourg, unde Parlamentul European a votat poziţia referitoare la bugetul pentru 2021-2027. Este un vot foarte important pentru că pentru prima oară Parlamentul propune un buget defalcat pe fiecare politică orizontală şi face acest lucru pe o propunere lansată de mine. Odată cu adoptarea bugetului european pentru perioada 2021-2027, Parlamentul European a adoptat și propunerea mea de suplimentare cu peste 6 miliarde de euro a bugetului pentru infrastructura de transport. Sper ca acești bani să finanţeze şi conectarea României de Europa, inclusiv proiectele din zona Olteniei: calea ferată şi o autostradă care să lege Oltenia de Vestul Europei. Doar o conectare a zonelor sărace, cum este Oltenia, de Vestul Europei poate aduce investiții, locuri de muncă și o viață mai bună pentru oameni. Eu cred că e nevoie de investiţii de la nivelul Uniunii pentru a completa toate coridoarele europene de transport. Pe acest regulament de Politică de Transport sunt raportor, votul va avea loc săptămâna viitoare, este un vot destul de complicat. Este şi un vot pentru transferul sumelor de la Coeziune la Transport, acolo sunt tot felul de propuneri, dar sper ca propunerrea mea să fie votată, banii din Coeziune să fie utilizaţi doar de statele de aici. Parlamentul, aşadar, a arătat că este pregătit. Urmează negocierile cu Consiliul. Iar de la 1 decembrie, preluăm președinția UE. Dincolo de ce se întâmplă acum în România, este foarte important că am reuşit să avem buget înainte de alegerile europene. Astfel, UE demonstreză că este puternică, că are ce să le ofere cetăţenilor şi mijloacele băneşti necesare să realizeze ce şi-a propus. Este bine pentru viitorul european, pe fondul creşterii sentimentelor anti-europene promovate de partidele extremiste şi populiste….”, a explicat deputatul european Marian Jean Marinescu.