Franţa şi Rusia îşi coordonează atacurile asupra centrelor de comandă şi a zonelor controlate de gruparea Stat Islamic în Siria şi Irak. Moscova răspunde astfel cererii Parisului de a forma un front comun anti-islamic. Apelul a fost lansat de preşedintele Francois Hollande după atacurile de la Paris, în care au murit 129 de oameni. Dar şi Rusia are de răzbunat atentatul cu bombă asupra unui avion civil, în care şi-au pierdut viaţa 224 de oameni. Cele zece avioane Rafale şi Mirage au decolat din Iordania şi Emiratele Arabe Unite. Aviaţia franceză a atacat pentru a treia zi oraşul Raqqa din nordul Siriei, principalul centru de comandă al organizaţiei Statul Islamic. Au fost distruse un centru de comunicaţii şi o bază de antrenament a teroriştilor. Moscova a hotărât să colaboreze strâns cu Franţa în această operaţiune. Preşedintele Vladimir Putin a dat instrucţiuni clare la centrul de comandă al Ministerului Apărării. “Foarte curând, un grup naval francez condus de un portavion va ajunge în zona voastră de operaţii. Trebuie să stabiliţi contacte directe cu francezii şi să colaboraţi cu ei ca aliaţi. Şeful Statului Major General şi ministrul Apărării au primit ordine în consecinţă”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin. La atacurile desfăşurate de ruşi – tot mai intense – au participat pentru prima dată şi bombardiere cu raza lungă de acţiune care au decolat din Rusia. Au fost lansate şi zeci de rachete de croazieră aer-sol. Comandanţii militari i-au raportat lui Vladimir Putin că aviaţia a efectuat 2.300 misiuni în ultimele două zile. Numărul avioanelor care participă la operaţiunile din Orientul Mijlociu a fost dublat şi a ajuns la 87. Rusia a bombardat intens, marţi, poziţii ale grupării jihadiste Stat Islamic în oraşul sirian Raqqa. Ieri, portavionul francez Charles-de-Gaulle, cu 26 de avioane de vânătoare la bord, a părăsit portul Toulon (sud-estul Franţei), îndreptându-se spre Mediterana de Est, cu misiunea de a participa la lupta împotriva Statului Islamic. Portavionul, cu 18 avioane Rafale şi 8 aparate Super-Etandard la bord, va ajunge în câteva zile în zona respectivă, în largul coastelor Siriei şi Libanului. Misiunea sa iniţială era de a se deplasa în Golful Persic, unde ar fi ajuns în circa o lună. Acesta comandă Task Force 476, ce cuprinde, pe lângă grupul aeronaval francez, mai multe nave străine, printre care o fregată britanică şi una belgiană, Léopold I. Aceasta este cea de-a treia misiune a portavionului francez în zonă în ultimii doi ani.