După cum se pare, climatul emoţional ce-a survenit în ultimele zile ale campaniei prezidenţiale şi a contribuit, decisiv, la tranşarea rezultatului nu a dispărut. Dimpotrivă. Continuă să se manifeste în aceeaşi ecuaţie bipolară, de data aceasta cu sensurile diametral schimbate: de o parte, învingătorii, calaţi pe un triumfalism necenzurat (fără vreo tentativă de a evaluare a perspectivei imediate şi medii), de cealaltă, învinşii, dramatizându-şi decepţia dincolo de un necesar filtru de autocenzură). În ambele tabere lipseşte spiritul analitic, defalcabil la nivelul cifrelor şi dincolo de ele şi, în consecinţă, decelarea direcţiei de urmat.
Revenind la rezultat, puţini – lideri, analişti, observatori etc. – s-au încumetat la o operaţie strict matematică şi, în baza ei, la avansarea a două-trei enunţuri ce-ar putea, fie şi în marja unei estimări evaluatoare, să se constituie într-un reper pentru ceea ce urmează. Ori ar trebui să urmeze.
Mai întâi, iată o proiecţie sinoptică a rezultatului, în cele două tururi de scrutin:
În primul tur, Ponta, creditat cu 3.936.093 voturi, în turul al doilea cu 5.211.093, în timp Klaus Johannis a obţinut 2.881.406 voturi în primul tur şi 6.242.858 în cel de-al doilea.
Citite în cheie de „subiecţi electorali”, cifrele indică dimensiunea bazinului de votanţi autodeterminaţi (sau, dacă se preferă, automotivaţi) partinic, în cazul de faţă, la nivelul alianţelor rămase în competiţie.
Cu un procent de 40 şi ceva la sută, Victor Ponta s-a situat cu câteva procente peste cel obţinut de formaţiunea sa la scrutinul europarlamentar din mai a.c., iar Klaus Johannis, cu 30 şi ceva la sută, a întrunit, la un loc, rezultatele obţinute, separat, de către cele două formaţiuni, PDL şi PNL, la acelaşi scrutin.
Ce concluzii impune acest raport al cifrelor? Prima: PSD şi aliaţii lor mult mai modeşti nu doar că şi-au conservat electoratul, dar l-au şi surclasat, chiar şi cu o cifră relativ neînsemnată.
Sub aspectul unui decont la palierele staffurilor – naţionale ori locale –, acuzele instigatoare nu doar că nu servesc la nimic, dar nici nu se susţin în limitele unei destabilizări, ca să zic aşa, din vini individuale ori de strategie a liderilor.
Radicala schimbare pe parcursul celor două săptămâni dintre cele două tururi a avut la origine două cauze: mobilizarea emoţională, anti-sistem, pe reţelele de socializare (cu precădere pe FB) care a făcut o diferenţă ce-a anulat orice raţiune de raportare la partide, la alianţe, cu alte cuvinte, la reperul eminamente „politic”, dacă excludem, din eroare, din acest plan societatea civilă.
Două mi se par erorile de strategie pe care le-a făcut staff-ul lui Victor Ponta şi care a fost indus, din păcate, până în rândurile militanţilor: raportarea făţişă, orgolioasă, fără a-i detecta partea de ficţiune, la scorul de la alegerile din noiembrie 2012, atunci când alianţa USL a obţinut un scor comparabil – şi la fel de zdrobitor – cu cel al lui învingătorului de duminica trecută. Ca şi acum, şi acel scor a fost tot unul anti-sistem, ceea ce n-au înţeles strategii şi consilierii staff-ului lui Ponta şi, posibil, nu-l vor evalua, în termeni de responsabilitate, nici liderii – retuşaţi – disimulaţi în spatele lui Johannis pe tot parcursul campaniei.
A doua eroare – mult mai endemică – vizează amânarea adevăratei şi realei reforme a partidului, la toate palierele, fără milă, dar şi fără patimă, în spiritul structurării unei formaţiuni asumat de centru-stânga, mobilă, activă şi reactivă, pregătită să facă faţă schimbărilor, adânci şi de o velocitate fără precedent, ce se produc nu doar în România, ci în lumea întreagă.
Vremea ambiguităţilor a apus. Şi odată cu ea, machiajele, decorările – cu scop strict pompieristic – au devenit pure ficţiuni. PSD are de ales între a-şi conserva o poziţie de prim partid al ţării cu bazinul său tradiţional – important, fireşte, în ciuda etichetelor jignitoare aruncate asupra lui –, dar condamnat la atâta, ori în a se reforma, profund, de sus în jos şi de jos în sus, rupând decis şi făţiş cu un trecut cu care, în realitate, are poate chiar mai puţine conivenţe decât unii dintre adversarii săi.
