Primăria Craiova distribuie miere

0
392

Craiovenii care beneficiază de ajutoare comunitare pot să îşi ridice, de astăzi, şi borcănaşul cu miere de albine. Potrivit autorităţilor locale, fiecare persoană primeşte o cantitate de 0,250 de kilograme de miere, care este şi ea furnizată în cadrul programului PEAD 2013, potrivit H.G. nr.950/2012 de modificare şi completare a  H.G. nr. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european. Produsele pot fi ridicate de la Centrul Expoziţional Transfrontalier, care este situat în incinta RAT Craiova, pe strada „Calea Severinului” nr. 23A,  până la data de 14 decembrie, de luni până sâmbătă între orele 8.00 şi 16.00. La ridicare, beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul sau cartea de identitate în original. În situaţia încare nu se poate prezenta, mierea se va elibera pe bază de împuternicire sau, după caz, declaraţie – formulare tipizate ce vor fi asigurate de instituţie. Persoanele care beneficiază de produse alimentare comunitare sunt menţionate pe tabelele care pot fi consultate la sediul Primăriei Craiova din Craioviţa Nouă ( bulevardul „Oltenia”, bl. 65, A1 parter), precum şi la depozitul de distribuire. Pentru relaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa la numerele de telefon 0251/587.220, 0351/451.686.