Ceva ce n-am mai văzut!

Sâmbătă seara, la emisiunea Oanei Stancu, „Exces de putere”, la Antena 3, mărturisesc că am dat, la un moment dat, televizorul fără sonor, fiindcă aşa ceva chiar nu mai văzusem şi ceea ce auzeam devenea terifiant, greu suportabil. În studio, alături de alţi invitaţi, se afla şi Sorin Georgescu, fratele preşedintelui ANI, Horia Georgescu, care depunea mărturie pătimaşă împotriva celui din urmă, menţionând, cu subiect şi predicat, între altele, că ar fi dat şpagă în nu ştiu ce împrejurare pentru a accede într-o funcţie şi că fusese furat de familia sa, respectiv fratele şi tatăl său, Marian Georgescu, din Braşov. Atacul era devastator. Moderatoarea emisiunii este o excelentă jurnalistă de investigaţii, stăpână pe sine, cu nervi tari şi, de regulă, emisiunile ei aduc dezvăluiri frapante, cu precădere despre ronţăitul banilor publici. De data aceasta ne oferea altceva: o demolare prin „dinamitare” a soclului pe care se afla cocoţat preşedintele ANI, Horia Georgescu, persoană publică, extrem de controversată, în ultima vreme. Mai mult decât vulnerabilă. De-a dreptul găunoasă prin afacerile de tot felul în care s-a implicat de-a lungul timpului, fără o justificare coerentă şi raţională. Numai că, dincolo de faptele suficient de argumentate prezentate în demersul jurnalistic al moderatoarei, se proiecta în subsidiar cât de mult se detestau fraţii Horia şi Sorin Georgescu. Care, bănuim, în copilăria lor, supseseră, cum se spune, de la aceeaşi ţâţă a mamei. Şi poate se şi iubiseră, o vreme, ca fraţii. De data aceasta era vorba de o ură consecventă şi metodică. Iraţională. Am tot auzit cu toţii, de-a lungul vieţii, cu un sentiment de spaimă aproape fizică uneori, expresia: „Doamne, câtă ură zace în acest om”. Există o ură făţişă, ce poate lua forma crimei, dar există şi o ură ce poate să capete tot felul de interpretări, deşi ura este o eroare a psihicului, indiferent dacă se exprimă prin pumnal sau mărturisire. Nu există, bineînţeles, explicaţii logice despre geneza urii şi despre formele de luptă împotriva ei. Fiindcă ea, ura, nu este un duşman căruia poţi să-i dai în cap, ci o realitate complexă, pe care trebuie s-o înţelegi. Şi degeaba Iisus spune să-ţi iubeşti aproapele. Şi degeaba Apostolul Pavel vorbeşte cutremurător despre iubire. Cântată şi descântată. Toate religiile lumii, până şi islamul, în numele căruia curge sângele la metru cub, se definesc ca religii ale iubirii. Nimeni nu vorbeşte despre ură decât ca opusul iubirii. Poate nu e aşa, fiindcă cei ce urăsc se simt liberi ca pasărea cerului şi ura lor substituie generozitatea, altruismul, competenţa, cumsecădenia, bunul-simţ şi aşa mai departe. În mizeria noastră morală, instalată peste tot, de neoprit, în lipsa de speranţă, dar şi în alienarea mintală în care trăim, datul „frăţesc” în gât, fără căinţă, pe un post de televiziune cu audienţă maximă, demonstrează că nu ştim ce bolboroseşte în noi, unde răul rece şi bălos izbucneşte în spume deîndată ce îi va veni vremea. Ar mai fi ceva de spus? Poate nimic, fiindcă totul e deşertăciune, cum spunea undeva regretatul Octavian Paler. Tot el adăugând („Viaţa ca o coridă”): „Beţivilor le place să vorbească despre beţia altora şi chiar să râdă când îi văd clătinându-se pe străzi”. Culmea cinismului ar fi acum ca Horia Georgescu, care veghează la integritatea morală a altora, să se disculpe la acuzaţiile publice făcute de fratele său. Onorantă familie!