Doljul se află pe primul loc între judeţele Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, ca număr mediu de pensionari, respectiv 202.068 persoane. Asta în condiţiile în care, în luna septembrie, numărul salariaţilor a fost de doar 121.233.
La nivelul celor cinci judeţe ale Olteniei numărul mediu al pensionarilor înregistraţi în trimestrul II din 2011 a fost de 606.018 persoane, din care 496.714 pensionari de asigurări sociale de stat, 107.960 pensionari de asigurări sociale din agricultură, 132 beneficiari de ajutor social de stat – tip pensie şi 1.212 pensionari IOVR (Invalizi, Orfani şi Văduve de Război). În aceeaşi perioadă, numărul mediu al pensionarilor la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a înregistrat, conform Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Dolj, 9,1% din nivelul naţional, fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior cu 16.117 persoane (-2,6%). Distribuţia în profil teritorial a numărului mediu al pensionarilor, plasează judeţul Dolj pe primul loc între judeţele Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, cu 202.068 persoane (33,3%), urmat de Olt, cu 128.432 persoane (21,2%), Vâlcea, cu 119.116 persoane (19,7%), Gorj, cu 85.478 persoane (14,1%) şi Mehedinţi, cu 70.924 persoane (11,7%).
Mai puţini pensionari din agricultură, faţă de 2010
Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, era, în trimestrul II 2011, de 496.714 persoane, în scădere cu 6.067 persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Scăderi considerabile s-au înregistrat în judeţul Olt (-2.812 persoane) şi Dolj (-1.594 persoane). În acelaşi intervalul numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale – agricultori a fost de 107.960 persoane, scăzând cu 8,3% comparativ cu trimestrul II din 2010. Diminuări peste nivelul regional s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi (-8,9%), Gorj (-8,8%), Dolj (-8,6%), Vâlcea (-8,5%) şi sub acesta în judeţul Olt (-7,4%).
Pensiile şi ajutoarele sociale, în creştere şi descreştere
Categoria pensionarilor IOVR şi a pensionarilor beneficiari de ajutor social – tip pensie, s-au aflat în regres, faţă de trimestrul II 2010, cu 301 persoane şi, respectiv, 27 persoane. La nivelul Regiunii Oltenia, sumele cuvenite drept pensii şi ajutoare sociale au fost de 1.179,9 milioane lei, cu 2,9% mai mari comparativ cu trimestrul II din 2010. În profil teritorial, pe categorii de pensii de asigurări sociale, în perioada analizată, sumele cuvenite drept pensii şi ajutoare sociale au înregistrat creşteri cuprinse între 2,8% (judeţul Dolj) şi 5,7% (judeţul Gorj), la asigurări sociale de stat şi diminuări cuprinse între 6,9% (judeţul Olt) şi 8,4% (judeţul Vâlcea), la asigurări sociale pentru agricultori. În cazul beneficiarilor de ajutor social-tip pensie, scăderile au fost semnificative, între 7,0% la nivelul judeţului Dolj şi 33,4% la nivelul judeţului Olt. Sumele cuvenite pensionarilor IOVR au înregistrat, comparativ cu trimestrul II 2010, diminuări cuprinse între 16,2%, la nivelul judeţului Vâlcea, şi 28,0%, la nivelul judeţului Mehedinţi.
Sumă medie de 728 lei/persoană, în Dolj
Pensia medie lunară la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a fost, în trimestrul II 2011, de 649 lei RON, cu 5,7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Cel mai ridicat nivel al pensiei medii lunare s-a înregistrat în judeţul Gorj, 746 lei/persoană, şi cel mai scăzut în judeţul Olt, 581 lei/persoană. Pe categorii de pensii de asigurări sociale, s-au înregistrat creşteri faţă de trimestrul II 2010, atât la asigurări sociale de stat (+5,2%), cât şi la asigurări sociale pentru agricultori (+0,6%). În regiunea analizată, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 723 lei/persoană, faţă de 775 lei/persoană la nivel naţional. În profil teritorial, pensia medie de asigurări sociale de stat s-a situat peste nivelul regional în judeţele Gorj (790 lei/persoană), Dolj (728 lei/persoană) şi Mehedinţi (727 lei/persoană) şi sub acesta în Vâlcea (713 lei/persoană) şi Olt (671 lei/persoană). Pensia medie de asigurări sociale a pensionarilor agricultori a fost în trimestrul II 2011 de 313 lei/persoană (311 lei RON/persoană la nivel naţional), de 2,3 ori mai mică decât pensia de asigurări sociale de stat. În profil teritorial, pensia medie pentru agricultori a fost superioară nivelului regional în judeţele Dolj (322 lei/persoană) şi Olt (317 lei/persoană).