Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene. Se deschide astfel calea pentru accesarea celor 1,2 miliarde de euro pentru investiții în regiunea SV Oltenia. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Autoritate de Management a programului, își va concentra toate eforturile pentru a gestiona acest program, care a fost elaborat în concordanță cu nevoile și prioritățile comunităților și locuitorilor din regiune.
În următoarea perioadă, eforturile se vor concentra pe elaborarea și publicarea pentru consultare publică a Ghidurilor solicitantului, aferente primelor apeluri de proiecte care vor viza infrastructura rutieră județeană, eficiența energetică, infrastructura educațională și digitalizarea IMM. “Aprobarea de către Comisia Europeană a Programului Regional reprezintă un moment important pentru dezvoltarea regiunii noastre! Doresc să felicit experții din cadrul instituției pentru eforturile depuse în atingerea acestui obiectiv major, care nu ar fi fost posibil fără o implicare și o organizare exemplară în echipă, în întreg procesul de pregătire efectivă a Programului și desfășurare a negocierilor cu CE.
Vom fi alături de toate autoritățile publice locale și județene, de mediul de afaceri, de mediul academic și de cercetare, pentru a asigura o implementare eficientă și durabilă a investițiilor, propunând reguli simple și clare, etape de evaluare simplificate, dar mai ales printr-o comunicare permanentă cu toate instituțiile implicate în gestionarea programului”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR SV Oltenia.
„După o perioadă de muncă susținută, am ajuns la momentul mult așteptat, acela al aprobării Programului Regional SV Oltenia 2021-2027 de către Comisia Europeană. A fost o muncă de echipă, au fost multe provocări, pe care am reușit să le depășim împreună cu partenerii noștri”, a declarat Cătălin Catană, directorul Autorității de Management a Programului Regional SV Oltenia.
Programul cuprinde următoarele priorități de investiții:
☑️ Prioritatea 1 – Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice – 243,32 milioane euro
☑️ Prioritatea 2 – Digitalizare în beneficiul cetățenilor și al firmelor – 34,48 milioane euro
☑️ Prioritatea 3 – Eficiență energetică și infrastructură verde – 279,47 milioane euro
☑️ Prioritatea 4 – Mobilitate urbană sustenabilă – 115,92 milioane euro
☑️ Prioritatea 5 – Accesibilitate și conectivitate la nivel regional – 174,49 milioane euro
☑️ Prioritatea 6 – Educație modernă și incluzivă – 84,74 milioane euro
☑️ Prioritatea 7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă – 227,71 milioane euro