Academia de Științe Tehnice din România (ASTR) și Universitatea din Craiova organizează, în perioada 19-20 septembrie 2024, Conferința Internațională „Zilele ASTR – Dezvoltarea durabilă a societății în armonie cu natura”. Astăzi, 19 septembrie, în Aula “Mihai I al României”, a instituţiei de învăţământ superior , a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, care s-a bucurat de prezenţe de marcă, nelipsind reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi judeţene – primarul Craiovei – Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj – Mihail Neaţu. Deschiderea a fost oficiată de prof. univ.em.dr. ing. Valeriu Jinescu, preşedintele ASTR, iar cuvântul de bun – venit, din partea Univestităţii din Craiova a fost rostit de prof.univ.dr. Leonardo – Geo Mănescu, preşedintele Senatului instituţiei.
În cadrul conferinței, vor fi organizate prezentări pe sesiuni tematice, care vor aborda subiecte de actualitate din diverse domenii, precum: mecanică tehnică și inginerie mecanică; electrotehnică – energetică; electronică – automatică, tehnologia informației, comunicații, calculatoare și telecomunicații; construcții, urbanism și ingineria transporturilor; inginerie chimică, știința și ingineria materialelor; ingineria petrolului, minelor și geonomiei. Evenimentul academic va reuni peste 100 de cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi și masteranzi din Europa, ce vor dezbate și prezenta soluții pentru dezvoltarea durabilă a societății, în armonie cu mediul înconjurător. Lucrările susținute în cadrul conferinței vor fi evaluate de un comitet științific, iar autorii celor mai valoroase studii vor fi invitați să își dezvolte lucrările pentru publicare în Journal of Engineering Sciences and Innovation (JESI), revista oficială a Academiei de Științe Tehnice din România. Rezumatele lucrărilor vor fi redactate în limbile română și engleză și vor fi incluse în volumul „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”. Aceasta este cea de-a XIX-a ediție a Conferinței „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”, evenimentul fiind organizat anual, în marile centre universitare din țară.
“Omul stăpâneşte natura” nu mai are relevanţă
Deschiderea oficială a aparţinut prof.univ.em. dr.ing. Valeriu Jinescu, preşedinte al ASTR : “Tema acestei conferinţe are colaborării omului cu natura, iar ceea ce se spunea – “omul stăpâneşte natura”, nu mai are relevanţă. Oamenii de ştiinţă, cercetătorii, inginerii trebuie să găsească noi metode de aplicare a ştiinţei, fără a fi inclusă distrugerea naturii. Avem, la aceste acţiuni, şapte reprezentanţi de marcă, unul dintre aceştia fiind prof.univ.dr.ing Mihai Mihăiţă, preşedinte de onoare al ASTR. Dar, toate acestea, nu se puteau întâmpla fără sprijinul Universităţii din Craiova, alături de cele ale Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Judeţean Dolj. Toată dezvoltarea societăţii a avut la bază inginerii şi sunt convins că aşa va fi şi în continuare ” .
Un semnal de alarmă, tras de primarul Craiovei
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a tras un semnal de alarmă : “Craiova este un oraş care se dezvoltă, de la an la an. Vă invit, în aceste zile, să-l vizitaţi, pentru că veţi avea ce privi. Avem o dezvoltare economică foarte bună, începând cu zona industrială. Acest oraş s-a dezvoltat cu sprijinul inginerilor şi al arhitecţilor. Colaborarea noastră cu Universitatea din Craiova este foarte bună. Am solicitat instituţiei de învăţământ superior, în urmă cu ceva timp, dezvoltarea, la Facultatea de Automatică, la Facultatea de Inginerie Electrică, şi altele, suplimentarea lucurilor, la admitere, pe IT. Acest lucru s-a întâmplat, iar rezultatele nu au întârziat. Acum, avem nevoie de ingineri şi încercăm să dezvoltăm oferta educaţională. Sunt convinsă că vom reuşi”. Pe acelaşi segment s-a aflat şi Mihail Neaţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj : “De formaţie, sunt economist, dar tot omagiul meu inginerilor. Dezvoltăm un proiect de anvergură, Complexul Multifuncţional Sportiv, şi fără ingineri nu putem realiza obiectivul. CJ Dolj şi Universitatea din Craiova sunt într-un continuu parteneriat”. Prof.univ.dr. Leonardo Geo Mănescu, preşedintele Senatului Universităţii din Craiova, a precizat : “Suntem o Universitate care este, dacă se poate spune aşa, complementară. Ştiinţele exacte se întrepătrund cu cele teoretice. Fără o colaborare nu poate exista succes. Inginerii viitorului vor reuşi, sunt convins de acest lucru, ceea ce nu au realizat generaţiile actuale”.