Arestat preventiv pentru viol, violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie

0
167

Un tânăr de 27 de ani, din comuna Lipovu, a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violenţă în familie. Acesta este acuzat și de violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

Pe 16 septembrie, ora 23.25, polițiștii au fost sesizați de o tânără de 24 de ani, din comuna Lipovu, că a fost agresată de fostul concubin. Tânărul de 27 de ani, din localitate, a fost reținut, inițial pentru 24 de ore. Tânărul s-a deplasat la locuința acesteia, unde ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut raporturi sexuale împotriva voinței sale. El a încălcat și măsurile dispuse prin ordinul de protecţie. Cu această ocazie, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: viol, violenţă în familie, violare de domiciliu, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Pe 17 septembrie, tânărul a fost condus la audieri și a fost dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore, fiind introdus în arest. Ieri, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.