Premergător inaugurării Centrului Cultural „Brâncuşi” –în curtea somptuosului Palat „Jean Mihail” care găzduieşte Muzeul de Artă al Craiovei-, creaţie remarcabilă a arhitecului Dorin Ştefan, redactorul-şef al Dilemei Vechi, Sever Voinescu, a provocat o discuţie incitantă, de excelentă densitate de idei, cu participarea acad. Răzvan Teodorescu, reputat istoric şi critic de artă, muzeografului Doina Lemny, cercetător la Centrul „Georges Pompidou”, curator al mai multor expoziţii din ţară şi străinătate şi bineînţeles a arhitectului Ştefan Dorin, o distinsă personalitate în materie. De un calm şi o politeţe imperturbabile. Discuţia, sub titlul “O arhitectură de excepţie şi o propunere: expoziţie permanentă Brâncuşi în lume”, poate fi urmărită pe canalul YouTube al revistei menţionate. La întrebările inteligente, pregătite în prealabil, într-o calibrată cadenţă, cu un bun dozaj între curiozitatea personală şi cea presupusă a urmăritorilor emisiunii, opiniile invitaţilor au fost destul de asimetrice, ceea ce într-un fel era firesc, dar şi uşor defazate, ca să folosim un eufemism, faţă de o realitate complexă, care pentru actuala conducere a Consiliului Judeţean Dolj, dar şi precedenta, are o altă abordare. Ne derobăm de la orice parti-pris. Un posibil numitor comun al opiniilor exprimate a fost acela că „foişorul de sticlă” este totuşi un omagiu adus lui Brâncuşi. Notorietatea arhitectului Dorin Ştefan, cu un discurs calm şi argumentat, aproape peremptoriu, care lângă Palatul „Jean Mihail” a cuplat o creaţie realmente modernă, a atenuat în bună măsură, dacă nu chiar dizolvat, unele puncte de vedere ale muzeografului Doina Lemny, nu atât uşor difuze, cât şi discret maliţioase, deşi asigurase de buna sa colaborare cu colegii muzeografi de la Craiova. „Nu înţeleg care este funcţionalitatea(…). Cred că spaţiul este impropriu chiar şi pentru organizarea unor expoziţii temporare, nici vorbă de aducerea în acest spaţiu al operelor lui Brâncuşi, aflate în colecţia muzeului”. Ş.a.m.d.. Explicaţiile de rigoare au venit de la creatorul acestei bijuterii arhitecturale care este Dorin Ştefan, deloc impacientat, deloc iritat, imperturbabil, cum spuneam. A mai spus doamna Lemny că ideea iniţiată de a face un Centru de informare şi documentare „nu se susţine pentru că noi nu avem la Craiova documente şi materiale care să justifice un asemenea centru. În ziua de astăzi, cine vrea să se documenteze în legătură cu Brâncuşi se documentează pe internet sau merge în locuri care au documente relevante”. Cu deferenţa de circumstanţă o contrazicem. Şi discuţia e lungă. Scriind în 1938 şi 1944 primele două cărţi despre Brâncuşi, V. G. Paleolog, semnatarul actului de naştere al celui mai mare sculptor modern, spunea că „în cariera lui Brâncuşi Craiova a însemnat întâia minune a vieţii mele(…). Din Craiova am pornit spre tot mai sus prin artă şi prin învăţătură şi dârzenia ei”. Alături de Petre Pandrea, Petru Comarnescu, Barbu Brezianu, Radu Varia (de dată mai recentă), dar lista e lungă, Paleolog a contribuit la imaginea strălucită a prietenului său din tinereţe. Trecem peste contribuţia majoră a presei locale (ziarul Înainte, revista Ramuri, postul de radio Oltenia) de-a lungul anilor, în care au expus puncte de vedere brâncuşologi de ţinută. Premoniţia lui V.G. Paleolog: Craiova va deveni un obiectiv turistic şi cultural demn de calificativul ce i se atribuie („Ostenitorul” – Ediţie de Ilarie Inoveanu şi Octavian Lohon). Precizarea arhitectului Dorin Ştefan, în cadrul discuţiei pomenite, a fost următoarea: „Repet, niciodată toată această lucrare nu a purtat numele Muzeul Brâncuşi, niciodată nu a fost gândită pentru expunerea operelor lui Brâncuşi, tot timpul a fost gândită, pe de-o parte ca semnal şi pe de altă parte ca spaţiu complementar al Muzeului de Artă”. Fireşte, a fost o dezbatere de idei, pe coordonatele ei fireşti, cu puncte de vedere personale. A spus doamna Lemny că dacă „noi vorbim tot timpul de Brâncuşi şi numai de Brâncuşi s-ar putea interpreta ca o sărăcie a culturii româneşti, în raport cu marea cultură a lumii, ceea ce nu este just”. O părere, parţial îndreptăţită. O s-o dezamăgim pe doamna Lemny: în curând, însă la Craiova se va inaugura Muzeul Exilului Românesc, cu o solidă colecţie de cărţi, manuscrise, corespondenţă, aparţinând unor repere ale exilului românesc (Mircea Eliade, Horia Vintilă, Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Virgil Tănase, Cicerone Poghirg, Corneliu Şerban Popa ş.a.m.d.). Ceva fără corespondenţă în toată ţara. Cât priveşte eventuala rivalitate între Craiova şi Târgu-Jiu, în jurul lui Brâncuşi, la care s-a referit acad. Răzvan Teodorescu, considerând Craiova „o capitală a operei lui Brâncuşi”, aici sugestia doamnei Lemny este demult împărtăşită, cunoscând pesemne părerea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, actualul senator Ion Prioteasa, de legătură turistică Craiova – Hobiţa, Târgu-Jiu – Craiova, pornind de la realitatea că dacă la Craiova s-a format Brâncuşi (1891 – angajat la birtul Spirtaru, apoi la bodega lui Ion Zamfirescu din gura pieţei; 1894-1898 bursier la Şcoala de arte şi meserii; 1897 – bustul ministrului Gh. Chiţu, fondatorul unor astfel de şcoli şi meserii în ţară, care îi va aduce renumele de sculptor şi în anul următor certificatul cu cele mai mari laude ale isprăvirii şcolii), la Târgu-Jiu se află Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului. Traseul enunţat este de aşteptat să devină unul de pelerinaj internaţional.
