Învățăm la bibliotecă

0
440

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”. Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul reunește cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Astfel, în intervalul 30 septembrie 2019 – 29 mai 2020, bibliotecarii vor desfășura săptămânal, în cadrul American Corner, cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, după cum urmează:

Grupa I: clasele V-VIII, în fiecare zi de luni a intervalului, în intervalul 10:30 – 11:30;

Grupa a II-a: clasele I și a II-a, în fiecare zi de vineri, în intervalul 16:30 – 17:30;

Grupa a III-a: clasele a III-a și a IV-a, în fiecare zi de vineri, în intervalul 17:30 – 18:30.

În funcție de nivelul de pregătire al celor înscriși, se va lucra la un nivel mediu sau pentru începători. Întâlnirile se vor desfășura în fiecare zi de luni și vineri, primele cursuri fiind programate luni, 30 septembrie 2019. La sfârșitul perioadei de instruire, copiii vor primi certificate de participare.

Înscrierile se desfășoară în perioada 20 – 27 septembrie a.c., în intervalul orar 12:00 – 16:00. Înscrierile se fac fie telefonic, la numărul 0251 532 267, interior 110, fie la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9.

Pentru că proiectul „Învățăm la bibliotecă” poate fi completat cu noi ateliere și activități, lista serviciilor viitoare rămâne deschisă. Toți cei interesați de implementarea unui atelier educativ în cadrul proiectului sunt invitați la bibliotecă, la serviciul Mediatecă și American Corner, în vederea realizării unui acord-parteneriat de voluntariat.