Teatrul „Colibri” deschide noua stagiune

0
404

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” își întâmpină publicul în noua stagiune artistică, 2018-2019, cu spectacole și ateliere de creație. Vineri, 22 septembrie, la ora 18.00, publicul este invitat la „Poveste despre Hansel și Gretel”, după Frații Grimm, de și cu actorii Geo Dinescu, Marin Fagu și Mugur Prisăcaru. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, povestea este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste.

Duminică, 23 septembrie, de la ora 11.00 vor intra în scenă „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor”, în spectacolul adaptare după povești populare rusești, cu scenariul și regia de Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei-Moraru. Biletele costă 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului, și se pot procura de la Agenţia teatrului.

De ieri au început înscrierile la cele 12 ateliere din prima serie a noii stagiuni: „Dincolo de poveste” (coord. Rodica Prisăcaru), „Laboratorul creativ” (coord. Andreea Melinescu), „Primul pas pe scenă” (coord. Alis Ianoş), „Puzzle Factory” (coord. Adriana Teodorescu), „Jocul de-a joaca” (coord. Oana Stancu), „Poveștile copilăriei”, „Construim cu bucurie” şi „Lumea piticilor” (coord. Laura Pumnea), „Cine sunt eu” și „Dincolo de mască” (coord. Geo Dinescu), „Zece degete, nu doar două mâini” (coord. Marin Fagu), „Video Blogger Colibri” (coord. Geo Dinescu, Marin Fagu, Andreea Melinescu, Laura Pumnea).