România are cea mai scăzută rată a vaccinării dintr-un grup ce cuprinde 190 de ţări. Studiul realizat de epidemiologii europeni plasează ţara noastră la coada clasamentului, alături de ţări precum San Marino sau Letonia, şi are în vedere îndeosebi vaccinul împotriva difteriei, tetanosului, dar şi pe cel care previne tuberculoza.
România înregistrează una dintre cele mai mari scăderi ale ratei de vaccinare, între anii 2009 şi 2013. La polul opus se află Malta, Marea Britanie şi Zimbabwe, ţări în care rata imunizării a crescut semnificativ. S-au luat în calcul date din ultimii 30 de ani care au fost corelate cu factori economici şi sociali. Rata vaccinării a scăzut în ţara noastră sub procentul de siguranţă de 95%.
Refuzul părinţilor şi criza vaccinurilor au redus rata de imunizare
În principiu există două motive pentru care rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani. Pe de-o parte refuzul părinţilor de a permite imunizarea copiilor, pe de altă parte lipsa vaccinurilor din stocul spitalelor şi medicilor de familie. Chiar şi anul acesta vaccinarea copiilor cu hexavalent, spre exemplu, s-a făcut cu întreruperi provocate de lipsa dozelor necesare de vaccin deşi acesta face parte din schema obligatorie şi se administrează împotriva tetanosului, tusei convulsive, difteriei, haemophilus şi poliomielitei, dar şi hepatitei B. Vaccinul a fost imposibil de găsit timp de mai multe luni de zile şi de fiecare dată soluţiile găsite de autorităţi s-au dovedit a fi temporare.
Ministerul Sănătăţii a semnat, săptămâna trecută, contractul pentru achiziţia a 255.000 de doze de vaccin prin procedură de urgenţă, pentru nevoi speciale, astfel că, în mai puţin de două săptămânii, ar putea demara compania de imunizare. Vaccinul, achiziţionat în sistem de urgenţă, va fi distribuit în perioada imediat următoare Direcţiilor de Sănătate Publică.
În judeţul Dolj, în fiecare lună ar trebui vaccinaţi aproximativ 1.500 de copii. Pentru că dozele de hexavalent au lipsit, medicii de familie aşteaptă reluarea procesului de imunizare, urmând să fie recuperaţi şi copiii care au rămas nevaccinaţi.
Anul trecut, acoperirea vaccinală în România se păstra sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de 95%, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării. Doar 60% din copii au fost imunizaţi cu vaccinul hexavalent, în condiţiile în care, de la an la an, scade numărul celor care primesc vaccin şi pentru alte boli.
Conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4% pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4%, iar pentru hepatita B este de 91,3%. Aceleaşi date arată că 30,3% din aceşti copii au fost depistaţi, în 2014, ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26%.
Acoperirea vaccinală, sub nivelul recomandat de OMS
Limita de siguranţă pentru menţinerea imunităţii de comunitate, cea care îi protejează atât pe copiii nevaccinaţi (sub 1 an), cât şi pe cei mai mari şi nevaccinaţi, este de cel puţin 80% din populaţie vaccinată. Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei.
Vaccinarea reprezintă metoda cea mai eficientă de combatere şi eliminare a numeroase boli transmisibile. Cu toate acestea, specialiştii consideră că acoperirea vaccinală în România este în scădere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită , atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii. La aceste vaccinuri s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumnococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.
