CE activează clauza de salvgardare pentru justiţie şi afaceri interne în cazul Croaţiei

0
346

Comisia Europeană (CE) lansează procedura prevăzută la articolul 39 din Tratatul de aderare al Croaţiei, activând clauza de salvgardare pentru justiţie şi afaceri interne din cauza nerespectării de către Croaţia a deciziei privind implementarea mandatului european de arestare, informează un comunicat dat publicităţii ieri la Bruxelles. Măsurile presupuse de activarea clauzei de salvgardare ar putea include creşterea monitorizării sau suspendarea fondurilor alocate deja pentru realizarea acquis-ului Schengen, pentru a ajuta ţara să se pregătească de aderare la zona liberă de circulaţie, prevăzute la articolul 31 din Tratatul de aderare al Croaţiei. CE a început ieri consultările cu statele membre privind măsurile propuse, iar acestea au zece zile pentru a furniza comentarii. Decizia executivului comunitar a fost luată după mai multe avertismente şi contacte cu autorităţile croate în timpul verii, se notează în comunicat. CE a cerut corectarea promptă şi necondiţionată a legislaţiei privind mandatul european de arestare, pentru a-l readuce în linie cu acquis-ul UE, în timp ce Croaţia s-a oferit să modifice textul de lege cu condiţia ca schimbarea să se aplice de la 15 iulie 2014. „Acest lung termen este nejustificat. În iunie 2013, Croaţiei i-au fost necesare doar câteva zile pentru a-şi schimba legislaţia într-o manieră care contrazice mandatul european de arestare. Revenirea la respectarea legii nu ar trebui să dureze mai mult”, se menţionează în comunicatul CE. Cu numai trei zile înainte de aderarea Croaţiei la UE, la 1 iulie a.c., parlamentul croat a exclus din aplicabilitatea mandatelor europene delictele produse anterior datei de 7 august 2002, punând la adăpost faptele comise în timpul războiului sârbo-croat. Derogarea a motivat respingerea de către autorităţile croate a unei solicitări de extrădare a unui fost responsabil al serviciilor secrete iugoslave, Josip Perkovic, suspectat de implicare în uciderea unui disident croat, Stjepan Djurekovic, în 1983, în apropiere de Munchen.