„Dragi mi-s cântecele mele” – spectacol la centenarul nașterii Mariei Tănase

0
113

Chiar în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea Doamnei Cântecului Popular Românesc – miercuri, 25 septembrie –, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” vă invită la spectacolul „Dragi mi-s cântecele mele”. Evenimentul se va desfășura în Piața „Mihai Viteazul”, cu începere de la ora 19.00, și va fi dedicat în exclusivitate memoriei Mariei Tănase, al cărei nume instituția îl poartă încă de la înființare, în 1992. Îşi vor da concursul artiștii Matilda Pascal Cojocărița şi Ștefan Cigu, Maria Buză şi George Pătrașcu, Niculina Stoican, Mariana Căpitănescu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Marcu Nicolici, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Motocu, Aneta Șișu, Cristian Bănățeanu, Răzvan Măgureanu și Amalia Capruci (nai). Acompaniamentul spectacolului va fi susţinut de orchestra ansamblului, sub conducerea muzicală a maestrului Nicu Crețu, iar coregrafia este realizată de Ionel Garoafă. Spectacolul va fi prezentat de Natașa Raab, actriță a Naționalului craiovean și, pentru o scurtă perioadă, în anul 2003, chiar director interimar al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.