Festival-concurs de poezie religioasă

0
413

Elevii şi liceenii din toate judeţele Olteniei se pot înscrie, până pe 3 octombrie a.c., la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-concurs de poezie religioasă, organizat de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” a Mitropoliei Olteniei. Aceştia trebuie să compună câte trei poezii cu tema „Natura, darul lui Dumnezeu pentru om” şi să le aducă fie personal la sediul fundaţiei, aflat în incinta Arhiepiscopiei Craiovei, de pe strada „Mitropolit Firmilian” nr. 3, fie să le trimită prin poştă, la aceeaşi adresă.

„Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: primar, gimnazial şi liceal. Pentru elevii din ciclul primar, poezia va avea cel puţin o strofă, pentru cei din secţiunea gimnazial – minimum două, iar pentru cel liceal – trei strofe. Elevii care se înscriu e important să ştie că poeziile şi datele personale trebuie să fie introduse în plicuri separate, pe care să fie scris acelaşi motto”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”.

Poeziile vor fi selectate de un juriu de specialitate, în perioada 3-9 octombrie, iar la data de 12 octombrie se va desfăşura festivalul-concurs.