Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj organizează cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilităţii o campanie de promovare a mişcării şi a sportului. Cu ajutorul cadrelor didactice şi a personalului medical, în mai multe şcoli, tinerii vor fi încurajaţi să renunţe la sedentarism.
În principiu, Săptămâna Europeană a Mobilităţii are ca scop sensibilizarea populaţiei cu privire la necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului în mediul urban şi de a se sublinia importanţa mişcării fizice – mersul pe jos sau cu bicicleta – pentru sănătate. În fiecare an, Săptămâna Europeană a Mobilităţii este organizată între 16 şi 22 septembrie a.c.
Manifestarea de anul acesta are loc în contextul în care specialiştii din cadrul DSP Dolj afirmă că ne confruntăm cu trei mari probleme: sedentarismul, alimentaţia iraţională şi stresul. De altfel, medicii pun pe seama lipsei de mişcare o serie de afecţiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, accidentele vasculare cerebrale, diabetul zaharat, obezitatea, osteoporoza, cancerul, afecţiunile digestive, afecţiunile circulatorii, insomniile şi depresiile, dar şi bolile provocate de scăderea imunităţii.
Campanie împotriva sedentarismului
Pe parcursul săptămânii viitoare specialiştii din cadrul DSP Dolj vor discuta cu elevii despre toate aceste aspecte şi vor încerca să-i stimuleze să participe la creşterea calităţii vieţii lor. „Campania este axată pe mai multe tipuri de măsuri menite să încurajeze utilizarea de forme alternative de transport şi călătorie, altele decât autoturismele. În mai multe şcoli se vor desfăşura acţiuni de informare, educare şi comunicare privind mobilitatea alternativă. Populaţia şi, în primul rând, tinerii sunt încurajaţi să înţeleagă de ce rolul mişcării şi al sportului sunt atât de importante pentru bunăstarea fizică şi mentală a cetăţenilor”, a declarat Narcisa Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Da da, sa aleaga sa faca miscare cu bicicleta. Le da Solomon amenda cat ar zice “pedala”
Comments are closed.