Angajata SC Dorela Dumitrescu SRL Caracal, Vali Mariana Staicu, trimisă în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova la sfârşitul anului trecut, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. Femeia a fost acuzată că a depus documente falsificate la dosarele cu care s-a înscris la două licitaţii pe fonduri europene, organizate de primăriile Celaru şi Teslui.
Vali Mariana Staicu, angajata SC Dorela Dumitrescu SRL Caracal, a fost trimisă în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA, pe 16 decembrie 2010 pentru tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Craiova, instanţă care a condamnat-o pe femeie la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Vali Mariana Staicu a atacat hotărârea instanţei, însă n-a avut mai mult succes nici la recurs, nici la apel. Astfel, luna aceasta, prin decizia penală nr. 1316 Curtea de Apel Craiova a menţinut sentinţa Judecătoriei Craiova, femeia fiind condamnată definitiv la 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani. De asemenea, instanţa a interzis inculpatei, timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. În plus, inculpata are de achitat 2.200 lei cheltuieli judiciare statului.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii craioveni ai DNA, în cursul anului 2009, comunele Celaru şi Teslui au încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit două contracte în valoare totală de 4.987.301 euro, finanţate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.). Contractele vizau realizarea de reţele de canalizare şi alimentare cu apă, staţii de epurarea, modernizarea drumurilor comunale cât şi punerea în valoare a moştenirii rurale (cum ar fi achiziţionarea de costume populare şi protejarea unor elemente de cadru natural). Beneficiarii celor două contracte au făcut anunţuri publice pentru organizarea licitaţiilor de proiectare şi execuţie, în care au inserat ca cerinţă obligatorie pentru firmele participante să fi executat şi finalizat, în ultimii trei ani, cel puţin un contract de prestări servicii similare. “Pentru că societatea comercială a cărei angajată era nu îndeplinea aceste condiţii, în perioada 25 august – 10 septembrie 2009, inculpata Staicu Vali – Mariana a falsificat un contract şi un proces verbal şi, în calitate de angajat al S.C. DORELA DUMITRESCU S.R.L. Caracal, a întocmit şi semnat documentaţii de participare a acestei firme ca ofertant. În acest context, în perioada 10 septembrie 2009 – 11 ianuarie 2010, inculpata a depus la dosar cele două acte falsificate, în copie legalizată, în vederea câştigării celor două licitaţii. Având în vedere că responsabilul de proiect sesizase depunerea în ofertă a acestor înscrisuri false, S.C. DORELA DUMITRESCU S.R.L. a fost descalificată la data de 5 februarie 2010”, după cum au precizat procurorii DNA Craiova.
Comments are closed.