În povestea tumultoasă a vieţii celebrului actor francez, săvârşit din viaţă ieri, sunt multe detalii interesante, suficiente pentru a constitui materia primă pentru 1.000 de filme. Căsătoria sa cu Nathalie (care a murit în 2021, după ce a pierdut lupta cu cancerul), din 1964 până în 1969, are şarmul ei. Declarată una dintre cele mai frumoase femei din lume, şi-a făcut popularitate cu filmul „Samuraiul”, unde joacă alături de celebrul actor. A mai apărut în roluri minore în anii ’80. Şi-a publicat memoriile în 2006. Născută într-o familie spaniolă, din Maroc, sub numele de Francine Canovas, era deja o vedetă când Alain Delon își abandonează marea dragoste, Romy Schneider, pentru ea. Mai târziu, Nathalie a avut relaţii apropiate cu actorul Richard Burton şi cântăreţul Eddie Fischer, cunoscuţi şi ca parteneri ai lui Elisabeth Taylor. L-a cunoscut pe Delon la 21 de ani, într-un bar de noapte din Paris. În august 1964 s-au căsătorit în secret şi a fost singura soţie legitimă a notoriului afemeiat Alain Delon, care ulterior ar fi mărturisit că „Romy m-a urmărit în viaţă”. Alain Delon n-a vorbit niciodată despre ea, dar din când în când o umbră de tristeţe îi traversa chipul, ar fi spus Nathalie. Romy a murit în 1982, la mai puţin de un an după ce îşi pierduse fiul de 14 ani. Dragostea lui Romy Schneider şi Alain Delon, încununată printr-o logodnă, s-ar fi consolidat în filmul „Kristin” (1958), colaborare crucială în dragostea lor. Delon îi va face recomandarea la Luchino Visconti, cu care toarnă unul dintre filmele ei faimoase „Boccaccio ’70”. A mai avut mari colaborări cu Orson Welles. Au rupt relaţia în 1963, când a găsit un bilet pe oglinda ei: „Am plecat în Mexic cu Nathalie. Nu mă mai întorc”. Romy ar fi vrut să se sinucidă, dar a fost salvată. La 6 ani de la despărţire au jucat în thrillerul întunecat şi erotic „Prool”. Romy Schneider a murit în 1982, la 43 de ani, când Alain Delon i-a ataşat o scrisoare: „Vezi că am învăţat câteva cuvinte germane din cauza ta. Te iubesc”. În ciuda relaţiei turbulente, Romy Schneider şi Alain Delon au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii. Acelaşi lucru şi despre el şi Nathalie Delon, care l-a părăsit după ce fostul bodyguard Stevan Markovic a fost găsit mort, la 31 de ani, într-o suburbie din Paris, în 1968. Markovic se născuse la Belgrad, crescuse pe strada Stremska şi aparţinuse unui grup de interlopi, potrivit unor surse oficiale. La sfârşitul anilor 50 a plecat în Istria, a trecut graniţa în Italia şi s-a îndreptat spre Franţa. Se spune că era un bătăuş stradal, coopera cu poliţia secretă şi i s-a permis să rămână în Franţa „ca emigrant politic”. A făcut închisoare din cauza furturilor şi violenţelor. Ameninţat cu deportarea, s-a salvat mereu. A fost angajat de Alain Delon, la sfârşitul anilor 60. Era prietenul marelui actor, nu doar bodyguardul lui. Locuia la parterul locuinţei din Paris. Banii pe care îi câşitiga (a fost distribuit în roluri minore) erau cheltuiţi la jocurile de noroc. Detaliul insolit al poveştii întregului caz este presupusa aventură pe care Steven Markovic ar fi avut-o cu Nathalie. În 1968, soţii Delon şi-au întrerupt colaborarea cu Markovic, oferindu-i un pachet din vânzarea unei case vechi a lui Alain Delon, din Mesina Avenue. Se presupune că sârbul devenise iubitul mai multor franţuzoaice căsătorite şi și-ar fi fotografiat amantele în ipostaze controversate, pentru a face ulterior şantaj. Moartea lui Markovic a provocat o afacere politică în Franţa şi Iugoslavia. Poliţia i-a bănuit mai întâi pe Alain şi Nathalie Delon, dar şi pe criminalul corsican Francois Marcatoni în spatele crimei. Ziarul „Figaro” a publicat o scrisoare în care se afirma că înalţi oficiali ai statului şi foşti membri ai guvernului care ar fi participat la orgiile organizate de Markovic în casa lui Alain Delon. Un sârb, Akov, ar fi avut dovezi. Au fost menţionate şi fotografii cu Claude Pompidou, soţia fostului premier (1962-1968) şi ulterior preşedinte (1969-1974) al Franţei. Alain Delon a fost chestionat repetat, dar în absenţa unor probe solide, crima nu a mai fost rezolvată până astăzi. Cotidianul francez „Le Monde” scria că din 2018 actorul îşi luase obiceiul de a contacta regulat publicaţia pentru a depăna poveşti, bântuit de trecut, înţelegând că nu mai există nimic „mâine”. „Dacă aş fi rămas măcelar nu aş fi avut atâtea probleme”, a spus el cu convingere.
Figură emblematică a cinematografiei franceze, nu doar actor, ci vectorul de imagine al Franţei, Alain Delon este unanim regretat. Astăzi Franţa nu mai are zăcământul „de aur”, fiind preocupată de confirmarea unei ideologii globaliste mai mult decât de apărarea culturii franceze.
