O moţiune de cenzură cu riscurile ei!

0
330

„Analizăm posibilitatea, nu de a ataca la Curte, ci de a invoca un conflict juridic de natură constituţională, privitor la depunerea moţiunii de cenzură, în vacanţă parlamentară. În 30 de ani, nu s-a întâmplat aşa ceva, nici un partid politic nu a depus moţiune de cenzură în vacanţă parlamentară. Nu am luat încă decizia, analizăm toate temeiurile constituţionale”, a declarat Ludovic Orban. De la această margine a lucrurilor au început comentariile. Cel mai avizat punct de vedere, nu putea fi altul, decât cel al fostului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, care a explicat astfel lucrurile: „Nu e vacanţă parlamentară, a fost sesiune extraordinară. Constituţia vorbeşte despre sesiuni şi spune că Parlamentul lucrează în sesiuni. Două sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare. Atât! Nu spune Constituţia ce se poate face în sesiunea ordinară şi în cea extraordinară, nu face distincţie între ele, şi nu am găsit nicăieri să se spună că în sesiunea extraordinară nu poţi depune moţiune de cenzură. Nu există ceea ce spune premierul (…). Oricum moţiunea nu a fost depusă în vacanţă, ci în sesiunea extraordinară”. Mai mult şi mai clar, decât o asemenea interpretare, nici nu se putea. Ar mai trebui spus doar că moţiunea trebuie dezbătută în sesiunea extraordinară în care a fost depusă. Nu se poate merge cu ea în altă sesiune, pentru că se încalcă acea interdicţie, prin care cel care semnează o dată, nu mai poate semna şi a doua oară. Evident, premierul Ludovic Orban nu-şi dorea o moţiune de cenzură, într-un asemenea moment. Să admitem… îndreptăţit. Ne aflăm în pragul alegerilor locale, dar şi într-un punct critic din punct de vedere sanitar. Guvernul său a fost instalat, însă, în urma unei moţiuni de cenzură, susţinut la investire –ceea ce nu s-a mai văzut- chiar de parlamentarii PSD, fără votul cărora nu trecea în Parlament. N-avea de unde să ştie premierul Ludovic Orban cu ce se va confrunta ajuns la Palatul Victoria. Şi-a dorit să fie prim-ministru, a ajuns. Şi-a propus în primele luni ale anului organizarea de alegeri anticipate, care n-au ieşit. După care s-a văzut în situaţia delicată de a solicita, fără mult tact, sprijinul opoziţiei în votarea unor legi necesare. Lipsit de onestitate şi harul politicianului bun negociator, s-a complicat în hărţuieli ieftine, etichetări infamante, la adresa social-democraţilor şi aliaţilor acestora, într-un moment în care singurul comandament naţional era „unitatea şi fraternitatea”, cum a cerut-o deunăzi Emmanuel Macron francezilor, în faţa crizei sanitare şi consecinţelor ei. PSD-ul era obligat să depună o moţiune de cenzură, pe care a tot clamat-o. Şirul argumentelor pentru ca această moţiune să fie depusă este lung. Ce se va întâmpla însă la votarea ei rămâne de urmărit. Într-un fel, de introducerea moţiunii de cenzură sunt vinovaţi chiar liderii PNL, între altele pentru inapetenţa lor la orice compromis, obligatoriu în astfel de momente. Cu o echipă guvernamentală, realmente îndoielnică, Ludovic Orban nu putea spera, oricât optimism îl copleşea, de alte rezultate. La rândul lor, social-democraţii, care se află în apriopierea unui congres, ştiu că deznodământul demersului lor va conta în „jocurile” care se fac.