Mutarea lui Emmanuel Macron

Cu câteva zile înaintea Summit-ului G7 de la Biarritz (24-25 august), preşedintele francez Emmanuel Macron îl are, astăzi, ca invitat la reşedinţa sa de vară, din sudul Franţei –Fortul Breganson– pe omologul său rus, Vladimir Putin, care va fi însoţit de şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov. Întâlnirea bilaterală cu caracter informal, cum s-a spus, a fost prefaţată recent de vizita premierului rus Dimitri Medvedev la Havre, unde s-a întâlnit cu Edouard Philippe. Cei care evocă vocaţia Franţei de a fi „o putere a echilibrului” sunt contrazişi de analişti ce văd doar simple jocuri tactice, deloc menite a contribui la augumentarea statutului Franţei în Europa, într-un moment în care cancelarul german Angela Merkel nu se arată deloc într-o prea bună formă fizică. Situaţia recentă din strâmtoarea Ormuz, dar şi crizele siriană şi ucrainiană, sunt anunţate a fi în meniul discuţiilor. Indiscutabil, Emmanuel Macron se doreşte un actor politic, dacă se poate fără egal, la nivelul UE, unde a reuşit „izolarea” Estului, prin respingerea oricărei nominalizări pentru funcţiile de conducere. Cartea pe care doreşte să o joace cu omologul său rus Vladimir Putin, nu este deloc clară, din mai multe motive, şi unul dintre acestea este anvergura diplomatică a lui Serghei Lavrov prezent la discuţii, şi de la acestă margine a lucrurilor pot începe comentariile. Sigur se vor discuta forme de cooperare, pe mai multe dosare de destabilizare sau de conflict. Dacă Angela Merkel considera Nord-Stream 2 „un simplu proiect comercial” printre investitori aflându-se Gazprom, dar şi companiile europene Eon, BASF, Dutch British Shell, OMV, Engie, se vor discuta cu siguranţă şi probleme de cooperare economică. În subsidiar. Rusia este aliatul Iranului, cele două ţări dezvoltând un parteneriat geo-politic fondat pe opoziţia la „lumea unipolară”, vânzarea de arme şi cooperare nucleară. Acordul iranian din iunie 2015 nu este finalizat, Rusia anunţând vânzarea de rachete sol-aer S300, Iranului. În Siria, cele două ţări au colaborat combinat: Rusia aerian, Iranul la sol. Şi dacă în momentul accederii la Casa Albă a lui Donald Trump se spera în desolidarizarea Rusiei şi Chinei, pentru a se găsi un teren de compromis cu Moscova, ceea ce realizase Richard Nixon şi Henry Kissinger la vremea lor, alta este situaţia în prezent. Deşi prin concesii Parisul tatonează, cu discreţie, „returnarea” Rusiei. După ce războiul contra Ucrainei a demonstrat că preşedintele rus nu este un pertener deloc prea flexibil. Parteneriatul strategic cu China Populară prin formele sale militare, nu este văzut, de bună seamă, cu ochi buni în plan geopolitic. Spectrul unei „Mari Eurasii” îngrijorează Occidentul, aşa că datele fundamentale ale geopoliticii ruse limitează marja de manevre a lui Emmanuel Macron. Este suficient a se raporta la situaţia ucrainiană pentru a înţelege ceva. Rusia şi-a reanexat Crimea, distribuie paşapoarte în Donbas, unde confruntarea militară pare fără sfârşit, controlează Marea de Azov şi suportă… climatul economic post Crimeea. Dialogul la nivel înalt franco-rus poate fi un semnal în apropierea G7 şi poate tocmai expoatarea acestui detaliu urmăreşte şi Emmanuel Macron. Adică, să mimeze ameliorarea relaţiilor cu Rusia, corectând politica neclară a Occidentului din ultimii ani prin care a împins Rusia spre China. Pe de altă parte Emmanuel Macron doreşte să demonstreze caracterul personal al relaţiilor sale cu omul forte de la Kremlin. Rămâne de urmărit cu ce se va solda întâlnirea de astăzi.