După gratii, pentru tentativă de viol

0
530

O femeie de 40 de ani, din Valea Stanciului, i-a sesizat verbal pe poliţiştii din comună că, în timp ce se afla în faţa gospodăriei, un bărbat, din aceeaşi localitate, a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea, împotriva voinţei sale. Oamenii legii s-au deplasat, împreună cu colegii de la Secţia 13 Poliţie Rurală Segarcea, stabilind, în urma anchetei desfăşurate, că fapta s-a produs în noaptea de 15/16 august. Suspectul, un tânăr de 24 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să întreţină relaţii sexuale cu victima, care a început să strige după ajutor, agresorul  fiind oprit de vecinii femeii, dar a reuşit să fugă. După scurt timp, a fost identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei de judecată, care a emis, pe numele său, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la viol.