Mariana Zaharescu, supranumită „vocea de aur“ a emisiunii „Teleenciclopedia”, difuzată de TVR, a murit duminică, la vârsta de 87 de ani.
Anunţul decesului prezentatoarei Mariana Zaharescu a fost făcut de TVR. „Suntem mai săraci. Doamna Mariana Zaharescu, una dintre vocile Teleenciclopediei, a plecat dintre noi. Dumnezeu să o odihnească în pace“, a transmis TVR, pe Facebook.
Mariana Zaharescu a lucrat mai întâi la Radio şi ulterior a ajuns la Televiziunea Română. „Am participat la concurs şi l-am câştigat. Cred că am fost aleasă datorită tinereţii mele şi a vocii pe care o am. Nu o luaţi ca pe o lipsă de modestie, însă am fost numită «Vocea de aur». (…) «Teleenciclopedia» a fost şi este o emisiune foarte iubită de oameni. Este adevărat ca nu mai are aceeaşi afluenţă de telespectatori, dar este încă urmărită“, mărturisea Mariana Zaharescu pentru jurnalul.ro.
„Teleenciclopedia” este una dintre cele mai longevive emisiuni româneşti, întrucât a început să se difuzeze în 1965. (Sursa: Mediafax)
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord